De câtva timp încoace se reîncălzește ciorba cu pactul de coabitare dintre Traian BĂSESCU și Victor Viorel PONTA. N-am să înțeleg niciodată cum toată lumea trăiește cu satisfacție maximă când scandalurile se țin lanț, mai ales scandalurile din politica mare. Am văzut nenumărate ieșiri în decor și nenumărate decizii proaste, încât sunt sătul să mai văd în continuare. Coabitarea este o stare de normalitate pentru persoane care au niște incompatibilități evidente. Coabitarea este preferabilă luptelor de pa câmpurile de război, care distrug, erodează și au ca drept rezultat regresul evident. Franța trăiește în coabitare din cauza unei ambiguități generată de procese democratice evidente și benefice. Și în USA apare coabitare atunci când în Congres majoritatea are o altă culoare politică decât președintele Americii. La noi, coabitarea s-a produs atunci când președintele a provenit din PDL sau PNL, iar guvernul a fost PSD-ist. Coabitarea se impune când conduc pe paliere diferite, dar simultan, dreapta și stânga.
La noi, nenumărați politicieni, chiar participanți la semnarea de pacte de coabitare, fac acum atâta caz de existența unor astfel de înțelegeri, încât am senzația că ei regretă profund războaiele distructive și continue între președinte și executiv. Este cu totul anormal, căci altceva nu există. Adică, ori cele două părți coabitează, ori sunt în război permanent. În condiții de coabitare, dacă progresele chiar nu sunt vulcanice, măcar nu apar distrugeri și ruine ca atunci când ar fi un război necontenit între președinte și guvern.
Este adevărat că chiar în condițiile coabitării, fiecare parte își mai pune piedici, își mai dă la geoale, mai dă un brânci celeilalte, mai aruncă săgeți otrăvite în direcția adversarului, dar peste toate, măcar de fațadă atmosfera este civilizată, chiar apar zâmbete, false, dar până la urmă sunt zâmbete, pe care les connaisseurs știu că sunt de fapt că sunt rânjete adevărate.
Când a fost întâlnirea recentă la Brussels la care a participat prezidentul și premierul, am văzut cum analiștii sau mai corect așa-zișii analiști dâmbovițeni arătau cât de siderați sunt pentru că prezidentul și premierul au avut același mesaj, de parcă musai trebuiau ca acolo respectivii să-și pună poalele în cap. În opinia mea, aici și cu atât mai mult acolo, când este vorba de România, oricine se prezinte, se impune ca poziția să fie a României, pentru România, indiferent despre cine este vorba, indiferent de opțiunile individuale, căci lupta pentru binele țării este unică și obiectivul țării este unic. Aleșii noștri, când merg în lume, reprezintă țara, reprezintă poporul și ei trebuie să fie una cu țara, să lupte pentru mândria țării și pentru un viitor cât mai bun pentru țara lor. Dacă vreodată cineva m-ar pune să acord o notă pentru comportamentul de la Brussels al prezidentului și al premierului, fără nicio rezervă le-aș da 10 cu felicitări. Coabitarea înseamnă liniște, înseamnă muncă, înseamnă a construi. Un popor care clădește, care trăiește în bunăstare și echilibru este un popor mândru, dârz și istoria noastră numai în aceste condiții va fi excepțională. Miturile noastre sunt construite numai de conducători sau de oameni simpli extraordinari, viteji, cinstiți și îndrăzneți.
(18 martie 2016)
No comments:
Post a Comment