După atâta amar de vreme, cu gtristețe, constat că noi ca indivizi avem gena artei de a compromite. Noi suntem în stare să compromitem orice. Nu există domeniu, nu există perioadă, nu există ceva pentru care să nu avem resurse infinite și talent măreț de a compromite deplin și definitiv, adică ireversibil ceea ce pentru alții este greu de imaginat, dacă nu chiar imposibil.
Compromiterea comunismului mi s-a părut la început greu de realizat, dar cu trecerea timpului, pe măsura schimbărilor de gardă, de la corifeii entuziaști spre comumiștii hrăpăreți și pragmatici, lucrurile deveneau pe zi ce trece mai clare, mai bine conturate și tot ce se întreprindea făcea să crească discrepanța dintre vorbe și realități, ceea ce inevitabil era direcția spre compromitere. Atât timp cât conducătorii vorbeau de creșterea nivelului de trai și lumea murea de foame, atât timp cât unii umblau ca vai de capul lor și unii, puțini, dar existau, se lăfăiau în bogăție, deja însemna că fundamentul societății bazate pe principii solide s-a zdruncinat serios și prăbușirea devenea chestiune de luni, cel mult de ani, lucru care s-a și produs în 1989. Compromiterea s-a făcut prin propaganda deșănțată, prin nenumăratele slugi care mințeau mai ceva decât respirau și prin nemunca ridicată la rand de virtute, printr-un egalitarism de o vulgaritate crasă. Ceea ce era frumos, devenea hidos, ceea ce trebuia să fie bun se transforma în rău absolut, ceea ce trebuia să fie cinste se metamorfoza în hoție poleită și zornăitoare. Dacă peste tot comunismul a însemnat și un pic de libertate, și un pic de consumatorism și ceva pluralism și ceva deschidere, numai la noi, comunismul a însemnat un tip de închisoare tristă, în care textele sforăitoare indicau un viitor luminor, mult prea îndepărtat însă.
Compromiterea specialiștilor a reprezentat o altă latură în care noi ca nație ne-am manifestat plenar, indicând drept specialiști niște persoane care habar nu aveau pe ce lume se află. Specialiștii autentici, cei care știau meserie se ascundeau de jenă, pentru a nu fi confundați cu tot felul de neaveniți care se înghesuiau la bucatele pe care partidul le oferea celor care știau să se orienteze și să dea din coate pentru a ajunge la masa cu bunătăți. Nu am o explicație la faptul că arhitecți au proiectat balcoanele acelea inutile late de 70cm și lungi, lungi. Nu am o explicație nici la blocurile de pe Victoria Socialismului, care arată mizerabil, hidos, megaloman și atroce prin tot ce au în ele. Nu am o explicație nici la grozăviile acelea de fântâni care nici la Phenian nu sunt atât de urâte ca cele de pe la Unirea, nefuncționale, încărcate și devastatoare pentru ochii celor care le sunt prin preajmă. dacă în vremurile acelea s-a compromis conceptul de specialist, bomboana pe colivă au pus-o numirile drept specialiști în poziții de conducere a unor agramați sau a unora care nu aveau nicio tangență cu domeniul în fruntea cărora ar fi trebuit să se așeze. ca miniștri ai învățământului au funcționat indivizi care nu au avut nicio tangență cu domeniul acesta deosebit de sensibil, iar la justiție a fost ministrează înainte de 1989 o tipă care numai carte de drept nu știa, iar în toamna lui 2015 tot la justiție a primit unanimitate o ingineră. Să nu uităm ce dezastre au fost la agricultură cu electroniști și ginecologi, iar la sănătate cu economiști în loc de medici. Și acestea nu au fost acum 1000 de ani, ci în trecutul foarte apropiat, mâzgos, lent, incolor dar cu miros de nesuportat de câți bani a păpat.
Compromiterea tehnocraților este așa de proaspătă încât a insista ar însemna răscolirea unor dureri care nu au încetat și oploșirea în continuare a unor răni nevindecate, supurânde, cu miros pestilențial. În mintea mea, un tehnocrat este un absolvent de Universitate din primele 10 ale lumii, care funcționează fie ca profesori, fie ca șefi ai unor laboratoare sau instituții, unde numai competența este cea care face ca rotițele de acolo să se miște și să iasă banul, rezultate și mai ales prestigiu. Tehnocrații sunt cei solicitați să coordoneze proiecte și soluțiile obținute să conducă la rezolvări care să se vadă palpabil prin poduri unicat suspendate, construcții de 1,000 m înățime, tuneluri pe sub oceane, introducerea de noi tehnologii care revoluționează medicina, adică totul pe principiul văzut-plăcut-cumpărat-folosit-apreciat. Când în timpul unui guvern Ponta a venit o fătucă la finanțe, titrată zicea lumea, am crezut că face rahatul praf. Când am văzut-o că vorbea de combaterea marii evaziuni fiscale sancționând-o pe nefericita din colț care vinde și ea o legătură de pătrunjel să supraviețuiască, mi-am dat seama că nu prea știe tehnocrata din ea cam nimic din viața reală și bine ar face să plece de unde a venit. Dar sfârțitul de an 2015 ne-a adus valul de tehnocrați personificați prin specimene care nici mari universități nu terminaseră, nici laboratoare celebre nu coordonaseră și nici lucrări de răsunte nu realizaseră. La drept vorbind, dacă ar fi fost ceva din cele ce am zis, trebuia să fie nebuni să lase lucrul și să ia mucul. Așa că, pe linia compromiterii conceptului de dehnocrat, au venit niște inși și niște inse de niciunde, cu niciun background, imaculați în ale rezultatelor care s-au grăbit să spună nițte tâmpenii mai mari ca Himalaia și aici mă refer la muncitorii care trebuie să muncească pe doi lei, la drepturile care sunt un lux și la mirarea cu carnea care e prea ieftină aici și mai scumpă la Brussels. La câtă lipsă de calități gogomăniile, oricare ar fi fost ele n-ar mai fi contat, atât timp cât obrăznicia exprimată arogant, care înlocuiește nonperformanța, este ceva firesc pentru orice nerușinat, care se autointitulează fraudulos tehnocrat.
Se zice că regele Midas ajunsese ca orice atingea se transforma în aur. Acum observ că tot ce se încearcă se compromite, căci nu eu am pus becuri la vulturul de la Filipeștii de Pădure, nu eu am pus termopane la monumentul istoric din Tîrgoviște, nu eu am înlocuit dalele de secole din bisericuța salvată prin mutare din București. Despre compromiterea trecutului și a istoriei nu scriu aici, pentru că însuși procesul comunismului a fost tot o modalitate de a compromite o felie din trecutul nostru, bun sau rău dar a fost trăit și îndurat de toți, străbătându-l și rămânând cu fruntea sus.
(26 martie 2017)
No comments:
Post a Comment