Nu-mi iese din minte privirea aceea tulbure, lăptoasă, rea, urâtă, dușmănoasă, vampirică, a celui care acoperea ecranele în cele mai bizare momente. Nu-mi oese din minte zâmbetul acela strâmb, hidos, lătăreș, diform, asimetric și grotesc al omului hăhăit și cu greșeli impardonabile în a conjuga verbe. Dar, mai abitir, nu-mi iese din minte cuvântul acela dottore, spus cu o invidie nemascată, cu o plăcere sadică și cu o apăsare mai mult decât scârțâitoare, care anunța un dezastru între micime, nesăbuință, distrugere și nelegiuire, întreținută de slugi abjecte. Știa că victima n-are nicio șansă, deși plagiatori erau peste 80% dintre cei cu patalama de după 2000. Numai că hățișul legislativ a făcut ca atra aruncată de un tulburat acum mulți ani, nici acum să nu fie scoasă din mâl. Este o căutare fără de sfârșit, așa cum fără de sfârșit sunt sărăcia, durerea și patima la noi, cum fără de început sunt autostrăzile, tot la noi. Și capra vecinului, vecinul dușman politic trebuia să moară neprihănită, prin lovituri ale invidiei și turma să fie decimată de streche. Ceea ce trebuia să fie o demonstrație a carențelor, s-a dovedit a fi o mitraliere din poziții de chimiști, iar revista s-a decredibilizat prin utilizarea ca instrument publicitar, căci în știință până și un corigendum are legile lui în revistele tari, pentru a nu se pângări. Ceea ce trebuie înțeles este legat de faptul că cine se respectă, ceea ce face, face bine, responsabil, fără abatere și mai ales respectându-se pe sine însuși. Ceea ce văd azi, îmi arată că lucrurile nu stau așa și pescuitul în ape tulburi nu se potrivește oricui, chiar dacă dottore se crede om fin de spirit.
Încep să dau dreptate celui care mi-a vorbit urât despre puștiul Viorel. Victor nu spun, pentru mă gândesc la cum s-a adresat Elena, generalului:
- Victoraș, ai grijă de copiii mei.
Ce au ajuns copilașii ei și ce a ajuns Victoraș, nici nu vreau să mă mai gândesc.
(30 martie 2017)
No comments:
Post a Comment