Pe vremea când eram licean literatura trata tot felul de specii literare, dintre care unele mi se păreau extrem de interesante și aș numi glossa. Iar modelul de glossă dat de Mihail Eminescu îl apreciez ca fiind emblematic. Aș minți dacă aș spune că nu m-a mistuit și pe mine ambiția de a scrie o glossă. Chiar am scris una, nefericită care conținea cuvântul caier, cuvânt care mi s-a zis că duce spre CAER și deci s-o las baltă. Dar nu despre apucăturile mele poetice de tinerețe vreau să scriu, mai ales că Cezar Ivănescu zicea: să te crezi mereu poet, dar să nu publici niciodată.
Despre o specie neglijată de criticii și teoreticienii literaturii, vreau să scriu și anume despre denunț.
Dacă nu se dădea la olimpiada de limba română un subiect pe acestă temă, credeam că mai trebuie să dospească subiectul. Numai că acum în acest an 2017, iată, denunțul și-a făcut loc printre speciile literare, în vogă mai ceva ca doina, balada sau bocetul.
Denunțul face parte din creația populară, dacă mă gândesc la cei 25km de dosare ale vechii securități, dacă fac inventarul picturilor rumpestre ca prime forme de denunț ale omului primitiv și fără a neglija ceea ce duceau ca forme scrise boierii la Poartă în vremurile de demult.
Așa cum orice simfonie are o structură bine definită și nimeni nu îndrăznește să iasă din ea, tot așa și denunțul are o structură impusă, iar cum literatura populară are particularitățile ei, denunțul se supune musai acestora, îmbinând elementele realului cu cele ale fantasticului etern. Istoria literaturii române trebuie musai să treacă la a vedea cum erau denunțurile în vechime și dacă Eliade Rădulescu când a zis chestia aia cu scrieți, băieți, numai scrieți, nu se gândea la fix această specie literară, adică la scrisul de denunțuri ca produse literare, pe bandă rulantă.
Când se analizează marii clasici, neapărat trebuie găsiți adevărații clasici, pentru că și în secolul al XIX-lea trebuie să fi fost adevărați scriitori de denunțuri. Nu trebuie ocolită în niciun caz perioada dintre cele două războaie, care prin efervescența ei favoriza denunțurile de toate felurile. Perioada comunistă are nenumărate elemente, căci una este o analiză a denunțurilor date pentru securitatea lui Dej și cu totul altfel trebuie să arate denunțurile epocii de aur a lui Ceaușescu. Perioada actuală necesită sedimentări, dar materialele bibliografie în niciun caz nu trebuie să se piardă. Este un filon nesecat de inspirație pentru posteritate.
(06 martie 2017)
No comments:
Post a Comment