Când prin anii ' 80 la o expoziție organizată pe holurile clădirii din Dorobanți a Facultății de Cibernetică am văzut sub sticlă un brevet pe software, m-am minunat. Era vorba de o aplicație de realizare a bazei de date a profesorilor sin sistemul educațional din țara noastră. Era un produs de concepție românească 100%. Eu știam cu exactitate ce și cum, dar acolo a funcționat cu exactitate ceea ce era în bancul acela cu asistentul universitar. Asistentul merge la profesorul său și-i spune că a scris un articol și vrea să-l publice. Profesorul merge la decan și-i spune că a scris un articol și vrea să-l publice. Decanul merge la rector și spune că a scris un articol și vrea să-l publice. Rectorul se uită la articol, este de acord. Spune că sunt prea mulți autori și propune să fie scos din lista de autori chiar asistentul universitar.
Acolo erau mulți coautori ai proectului, software și algoritmi, în frunte cu directorul Centrului de Calcul, bineînțeles, care cred numai că doar îi încurajease, căci algoritmi și scriere de texte sursă nu avea el habar. Era în listă și șeful de sector, mă rog, pentru asistență și pentru că suferise în tăcere cu echipa. dar echipa era prea numeroasă și mulți de acolo cam lipseau. Știu că din echipă făceau parte Gabriel Diaconescu, care era și creierul întregii construcții, Manole Velicanu, Mircea Magda, Liviu Toma, Viorica Ștefănescu, Margareta Pencea, Vasile Ionescu. Mai ar trebui amintiți aici și cei care au lucrat la încărcarea celor peste 400.000 de articole în baza de date. Știu că la o vizită a mea la Oficiul de calcul din Ministerul Educației și Învățământului, prieteneul meu Ion Marcu și șeful lui Virgil Chichernea, cel care mai târziu a devenit profesor de informatică la Universitatea Româno-Americană, mi-au arătat că merge și eu am verificat după o cheie, regăsind datele ce defineau activitatea soției mele, profesoară de fizică la o școală generală din București. M-a uimit nivelul de detaliere care era acolo. Cred că fără efort s-ar fi introdus și numărul de la pantofi, că prea multe se găseau în descrierile acelea. În plus, uimea după câte criterii se regăseau și se selectau articolele acolo. Am verificat cu data de naștere a mea și mai știam încă doi profesori, care mi i-a arătat aplicația, ceea ce arăta că datele erau complete și corecte, ceea ce era mare lucru în acele vremuri.
Acum se vorbește de baze de adte de milioane de înregistrări, dar surprizele sunt destul de bizare, dacă mă gândesc la generarea de chei unice, care sunt de fapt chei duble. Știu o cântăreață, care la decesul într-un accident, s-a văzut că avea cnp comun cu al altei persoane. Și am mai văzut și altceva, chiar despre mine o operatoare mă acuza că nu-mi știu adresa, dar ea nu avea baza de date actualizată, căci din 1987 până în 2001 numele străzii din Dumitru Petrescu cel comunist, devenise Turnu Măgurele. Nu mai sciu nimic că mă supăr și nu vreau, dar baza de date a profesorilor era prea frumoasă pentru a rezista unor micimi inerente și mioritice, căci de conversie nu a fost vorba. dacă cineva vrea mai multe detalii, le va găsi în lucrarea elaborată de un grup format din G.Diaconescu, M.Velicanu și alții, intitulată Sistemul de regăsire MUSCEL –faciltăţi şi restricţii, prezentată la a 5-a Consfătuirea MEI de la Timişoara 26 iulie 1982, care cred că se găsește într-un volum, măcar multiplicat pe undeva.
(25 martie 2017)
No comments:
Post a Comment