Obsesia exagerată a părinților cu copii unici

În ziua de azi, foarte multe cupluri devin părinți cu copii unici din motive precum:
- nu există și o altă posibilitate fizică,
- împărțirea averii este o problemă,
- egoismul copilului de a diviza dragostea,
- comoditatea de a munci mai mult.

În acest context, este creată premisa părinților de a vedea în unicul lor copil pe:

- cel mai deștept copil,

- cel mai frumos copil,

- cel mai talentat copil,

- cel mai eficient copil,

- cel mai spiritual copil,

- tânărul de succes permanent,

- premiantul întâi al clasei,

- vedeta clasei.

Părinții copilului unic fac tot ce depinde de ei și chiar mult mai mult pentru a-l ajuta să se poziționeze în mod artificial pe poziția celui mai bun.

Ei rezolvă problemele de matematică ale copilului, primite la școală.

Ei desenează tema primită de copil la clasă.

Ei concep referatele la literatură pe care copilul trebuie să-l prezinte la ora de clasă.

Ei merg la ședințele cu părinții și caută să-și susțină copilul.

Ei fac și pe dracul în patru să influențeze obținerea de note maxime, dar nemeritate, la toate disciplinele.

Ei scutesc odrasla de sport pe motiv că sportul micșorează media.

Apar însă și momente ale adevărului, în care copilul cu rezultate de excepție nu se mai poziționează primul într-o competiție la care participă și alți copii cu aceeași pregătire cu a lui. La olimpiade, copilul protejat excesiv de părinți pentru a fi numărul unu în colectivitatea sa, fie nu participă, fie obține rezultate modeste. Și la admiteri la facultăți cu pretenții, acest copil, va avea surprize neplăcute. Crearea unei imagini deformate despre sine, are efecte nefavorabile, căci însuși copilul nu va avea rezultatele dorite de părinți în momentele cheie, precum căsătoria.

Nimeni nu trebuie să le spună acestor părinți că greșesc, pentru că ei interpretează altfel orice mesaj. Ei cred că doar invidia este elementul care-i mână pe alții să le spună că trebuie să-l lase pe copil să se dezvolte natural și nu să fie dominat de ambițiile absurde ale părinților. Eu așa am procedat, deși am văzut desene perfecte făcute de copii, iar când mi-am exprimat dorința de a-mi desena și mie ceva cu autograf, să pun în ramă la mine acasă, copilul doar știa să mâzgălească vreo câteva linii. La fel și în cazul unui copil excelent la matematică, în momentul în care mă tachina, i-am scris o expresie de aritmetică simplă și am văzut că nu știa ordinea operațiilor când deja lucra cu radicali și logaritmi.

M-am resemnat, am mers mai departe de laudele părinților și ale copilului, continuând să-mi beau în liniște cafeaua, căci eram musafir și trebuia să mă simt bine. Alții sunt cei care trebuie să facă ierarhizarea corectă, așa cum fiecare dintre noi e pus la locul lui de către viața neiertătoare.



(19 ianuarie 2022)