Eu am teoria că la naștere toți copiii sunt foarte buni, au numai calități, ceea ce le permite ca în anumite condiții să fie cei mai buni copii din lume, dar părinții sunt cei care prin ceea ce fac în educație, în asigurarea condițiilor de trai, pun bazele diferențierii copiilor lor, mergând în unele cazuri coborârea performanței, până la distrugerea acelor copii.
Copiii sunt rezultatul deciziilor pe care le iau părinții privind evoluția lor. Dacă deciziile sunt bune, vom avea de-a face cu copii care se dezvoltă armonios, care evoluează foarte bine în societate. Dacă deciziile părinților sunt greșite, vom avea de-a face cu copii a căror evoluție este departe de a le aduce satisfacții părinților și de fiecare dată acești părinți se vor lamenta că ei au făcut numai lucruri bune, iar copiii lor sunt cei care fac greșeli în cascadă, fără a recunoaște că ei în calitate de părinți au făcut erori grave, iar copiii acționează în consecință, prelungind erorile părinților, în alte planuri și în alte perioade de timp.
Un părinte trebuie să fie model pentru copilul său. Nu orice model, ci un model de urmat, care să-l formeze pe copil astfel încât calitățile copilului să fie cele acceptate ca fiind de înalte standarde de moralitate și de integritate de către societate. În momentul în care părintele face rabat de la calitatea de model pentru copilul său prin vorbă, prin acțiune și prin conduită, copilul preia toate erorile făcute de părinte, le amplifică și se modelează în consecință, devenind cu totul altceva decât părintele așteaptă de la copil, remediile devenind imposibil de realizat, oricât de mare ar fi investiția de readucere a copilului pe drumul cel bun și oricât de mult și-ar dori părintele să repare erorile făcute chiar involuntar ca model.
(10 septembrie 2024)
(10 septembrie 2024)
No comments:
Post a Comment