Thursday, December 14, 2023

Istoria de la televizor

Se știe cu cea mai mare exactitate că televiziunea este cel mai eficient mod de a manipula masele, iar revoluția în direct, a fost un exemplu de manual. Să ne reamintim scenele de prezentare a buletinelor meteo însoțite de imagini trucate, în care deși nu ninge în localitatea despre care se vorbește, pe ecrane se derulează imagini cu nămeți de zăpagă sau în cazul ploilor, când dacă în oraș cad câțiva stropi, pe ecrane apar ploi torențiale, pentru că televiziunile prin exagerările lor nu fac altceva decât să inducă frica și frica este elementul cheie al oricărei manipulări sigure, bine direcționate.
Este adevărat că sunt emisiuni realizate de unele televiziuni cu înalt profesionalism, ceea ce nu este cazul pe meleagurile mioritice, în care se vine cu documente, cu mărturii ale unor personalități credibile și se lămuresc unele aspecte din istorie, dar acestea sunt atât de puține, încât se pierg în noianul de gunoaie ale mass-media și asemeni diamantelor cu foarte multe carate, trebuie căutate cu foarte mare grijă.
Eu care am trăit 42 de ani în comunism nu cred absolut nimic din ceea ce-mi relatează tot felul de beizadele descendente din stirpe de nomenclaturist, pentru că deformările și subiectivismul sunt de mare profunzime, încât și unele adevăruri care le mai scapă, tot minciuni se cheamă. Este foarte adevărat că nu există documente scrise în legătură cu deciziile influențate de foarte tinerii asistenți universitari sau cercetători științifici descendenți din cercurile concentrice ale capilor din cc al pcr, dar să nu ne spună nimeni că acei tineri nu erau consultați sau că nu se spunea nimic în șoaptă pe la colțuri despre eventualele lor relatări legate de deciziile ce se luau de către șefii lor. Eu știu exact cum șefii mei dădeau ochii peste cap și înclinau capul să aibă privirea spre cer și se întrebau despre ce va zice tovarășul (acesta fiind unul dintre primii trei din ierarhie) atunci când se decidea ceva. Nici nu vreau să mă mai gândesc câte decizii defavorabile unora se luau atunci când se enunța numele unui tovarăș și o presupunere plauzibilă care bloca la nesfârșit respectiva decizie, blocare favorabilă celui care făcea legătura dintre mediu și tovarăș.
Noi va trebui să fim foarte atenți atunci când se încearcă să se facă istorie la televizor, căci istoria:
- o fac istoricii,
- se face pe documente,
- este o știință,
- nu este emoție,
- e un manuale,
- are rol educativ.
Se știe că din aisberg se vede doar 1/8 restul fiind sub apă, iar ceea ce se întâmplă la televizor, doar 1/8 este ceea ce pare a fi, resputl de 7/8 este manipulare pură, care vine să răstălmăcească marile adevăruri despre trecutul nostru mai apropiat sau mai îndepărtat, iar faptul că  se pune înaintea oricăror documente o afirmație  de la radio, legată de scurtarea războiului cu șase luni, arată că cercetarea istoricilor mai are mult de muncă până la a scoate la lumină marile adevăruri ce nu se spun la televizor, ci se scriu în cărți.





(15 decembrie 2023)

No comments:

Post a Comment