Și pe vremea mea, ca și mulți ani după ce am terminat facultatea, am aflat că au fost situații în care unii studenți au fost exmatriculați.
Când eram elev în ultimul an de liceu, fiica unor vecini fusese exmatriculată din facultate pentru că la o ședință ASC pe facultate, desenase mustăți și barbă pe un ziar pozei lui Gheorghe GHEORGHIU DEJ, secretarul pcr. Un coleg a văzut, s-a ridicat în picioare, a spus ce a făcut colega lui. Imediat studenta a fost pusă în discuție cu propunere de exmatriculare și a fost exmatriculată.
Când eram student în anul al II-lea am asistat la o ședință a ASC - Asociația Studenților Comuniști în care vreo trei studenți au fost exmatriculați din facultate căci bătuseră pe studentul care era șeful de organizație ASC din anul I.
Tot în anul al II-lea, la o ședință ASC, în timp ce se dezbăteau o serie de probleme, un student i-a zis unui coleg că un vorbitor din ședință are o față care cere pumni. Cineva l-a auzit și vigilent, s-a ridicat în picioare, a relatat cele auzite, iar studentul care a avut zicerea a fost propus spre exmatriculare căci în ședință, ziceau oamenii că se discutau probleme arzătoare.
Când eram student în anul al III-lea am aflat că o colegă de serie, de la grupa cealaltă a fost exmatriculată pentru că a fost prinsă copiind la o disciplină de specialitate.
Am mai auzit de exmatricularea unor studenți de la Universitate care au plecat cu colindul pe Bulevardul 6 Martie în seara de Moș Ajun, iar grupul de studenți au scandat lozinci împotriva partidului comunist și a conducătorilor lui. Studenții au fost turnați de unii dintre colegii lor și cei identificați au fost exmatriculați.
Pe vremea mea se cam încheiase problemele cu dosarele la admiterea studenților, dar știu că în perioada colectivizării, studenții și elevii ai căror părinți aveau pământ erau amenințați cu exmatricularea dacă părinții nu intrau cu pământul în cooperativa agricolă de producție, adică, dacă se opuneau procesului de colectivizare.
Pe vremea mea studenții care repetau de două ori un an de studii erau exmatriculați automat. Studenții din anul întâi care nu promovau în anul al II-lea erau exmatriculați.
Știind că exmatricularea este un efect al căror cauze erau precis determinate, mă feream ca dracul de tămâie să nu pic într-o greșeală care era de fapt o cauză de exmatriculare și de aceea nu am luat exmatricularea mea nici măcar ca situație ipotetică vecină cu ipoteza absurdă, pentru că știam ce trebuie să nu fac pentru a nu ajunge să fiu în situația de a fi exmatriculat. Trebuie să spun aici că într-o vacanță pe când eram în liceu am fost salahor pe un șantier de zidărie, știu ce înseamnă să lucrezi 10 ore cu brațele și de aceea am prețuit cu toată puterea mea calitatea de student.
(05 mai 2023)
(05 mai 2023)
No comments:
Post a Comment