Mulți vorbesc despre statul de drept și este un lucru bun. Numai că istoria a cunoscut niște evoluții sinuase în care și poziția indivizilor față de stat era destul de nuanțată.
Ludovic al XIV-lea a avut zicerea: L'état, c'est moi!
Mulți nu au zis-o, dar au aplicat-o ad-litteram și tot acolo s-a ajuns. Prin natura umană există:
- un șef suprem care-și asumă totul,
- trepăduși care dau din cap și-l aplaudă,
- prostimea care stă cu gura căscată și suportă.
Numai că atunci când se schimbă foaia și însul, numit uneori și dictator își pierde puterea, slugile caută un alt fraier să fie înscăunat șef suprem, dar de care să se folosească de pe poziția de aplaudaci și să arate că doar au fost supuși, deși aveau toate instrumentele de a pune și altfel problemele. E mai bine să vorbești mereu de greaua moștenire.
Statul de drept nu are o mie de definiții. Așa cum un deget e privit din mai multe poziții și arată altfel, deși este unul și același deget și statul de drept este ce vrea să fie șeful suprem. Dacă el se înconjoară de slugi ascultătoare care știu să-i citească gândurile și luptă să-i fie acestuia pe plac, statul de drept este exact cum și-l dorește respectivul, căci totul este interpretat de slugi în direcția dorită de șef.
Până și NERO cel dement se bătea cu cărămida în piept că face ceea ce trebuie, fiind aplaudat de cei pe care-i alesese să facă acest lucru. HITLER cel fără de un testicol se înconjurase de indivizi care-i justificau crimele prin prisma unui stat de drept definit de mintea bolnavă a șefului suprem. Să nu credem că în zilele noastre statul de drept este unul ideal. Nici nu are cum să fie. El este făcut cumva, definit cumva mai exact, dar aplicarea definițiilor este făcută de oameni, ei înșiși fiind făcut din carne și oase, cu opțiuni, cu niveluri de cultură diferite și cu dorințe animalice care sunt deasupra oricăror trăiri, pri orgoliu, răzbunare, plăceri primare, limitări, impresii, mirosuri și mai ales energii negative.
Să luăm un exemplu: statul de drept al lui Traian BĂSESCU, pe care tot timpul l-a clamat și în numele căruia a luptat pentru a atinge niște obiective el cu România din viziunea lui, ca peste ani să recunoască de fapt că s-a clădit un stat mafiot. Și ILIESCU tot stat de drept se zbuciuma să clădească, numai că explicațiile cu minerii sunt imposibile de justificat prin prisma chiar prin prisma actelor adoptate de proaspătul FSN care domina scena politică, dar nici mineriada cu pacutl de la Cozia din vremea lui CONSTANTINESCU nu avea legătură cu niciun stat de drept.
Acum invitația de a nu respecta deciziile CCR tot o interpretare lejeră a statului de drept pare ca în romantismul literar unde eroii excepționali trăiau în situații excepționale și pandemia e romantism pur.
(05 iulie 2020)
No comments:
Post a Comment