Apucăturile naziste s-au manifestat și în spațiul mioritic și n-ar trebui să se uite:
- pogromurile de dinainte de 1945,
- deportările țiganilor și deținuților politici,
- arderea cărților în piețe,
- distrugerea statuilor,
- exterminarea deținuților politici,
- eliminarea fizică a adeversarilor.
Regimurile care s-au perindat pe meleagurile noastre mioritice au avut aplicare spre a-și etala forța cu măsuri care aveau drept efect distrugerea unor colectivități sau îngrădirea unor drepturi elementare ale oamenilor din spații geografice importante.
Culmea este faptul că toate atrocitățile erau motivate de idealuri mărețe, care ambalau lucruri groaznice, dar care aveau darul de a primi girul opiniei publice și chiar de a fi aclamate de mulțimi manipulate, dezinformate și înfometate.
Să nu uităm că aici au fost uciși prim-miniștri, savanți sau au fost executați șefi de stat, iar populația a jubilat apreciind că sentințele au fost drepte, meritate și adevărate.
Balada Meșterul Manole are în ea o crimă, zidirea de vie a Anei, iar balada Miorița are și ea povestea unei crime făcută de doi ciobani numiți prin zona de apartenență, asupra unui al treilea pentru a-i fura turma. Degeaba încercăm noi să vedem mituri, parab ole și alte chestii drăgălașe, căci adevărul gol-goluț este crima și nimic altceva, căci mărturii de la colectivizarea din Dobrogea tot despre așa ceva vorbesc.
(17 iulie 2020)
No comments:
Post a Comment