Friday, July 10, 2020

Ratangiul

Ratangiul este acea specie de om care are ocazia să facă un anume lucru și i se oferă pe tavă toate condițiile, iar el face tot ce este posibil să nu-i iasă, ba mai mult bravează în insul care chiar și-a propus să facă pe dos, deși în sinea lui își dă seama că nu a făcut ceea ce trebuia că nu a fost în stare.
Pandemia a fost acel moment în care personajul avea ocazia să se impună pentru 1.000 de ani ca fiind cel mai bun, dacă și numai dacă:
- se înconjura de cei mai buni specialiști,
- avea un stil de lucru caracterizat prin fermitate,
- impunea rigoare și responsabiolizare,
- accepta un comunicator profesionist,
- așeza la masă toți decidenții.
În acest fel, el era cel care se așeza în capul mesei și-i avea alături pe toți, fiind marele coordonator, iar ceilalți erau nu subordonați și colaboratori de excepțională importanță care:
- comunicau,
- colaborau,
- dezvoltau,
- decideau,
de pe poziții de egalitate, ca parteneri valabili, excepționali, cu rol determinant în evoluția unei colectivități aflate la răscruce.
Momentul a fost unic și va reapare undeva la 500 de ani, ceea ce înseamnă că multe generații nu vor avea ocazia să repete punerea de acord a CCR, Parlament, CSM, Guvern, ONG-uri, Partide, Presă, Președinte și Biserici. Cineva trebuia să țină bagheta magică în mână și să ducă aceasstă corabie spre destinație. Cu aproape 70% sufragii în noiembrie a avut tot dreptul să fie cel mai mare. N-a fost să fie. 

(10 iulie 2020)

No comments:

Post a Comment