Sunday, July 12, 2020

Știa CEAUȘESCU ce știa...

Știa CEAUȘESCU ce știa. de nu a construit autostrăzi. Autostrada Soarelui a scurtat distanța București - Constanța la două ore, față de cele 4 - 6 ore care se făceau trecând prin Țăndărei. Cu existența autostrăzii s-a creat premisa dezvoltării turismului de weekend, adică datul năvala pentru sâmbăta și duminica în cluburi, iar marea și plaja sunt numai pretextele de după dansul nebun din noaptea precedentă. Este un turism ieftin, unde lumea nu cheltuie mult pe cazare și mâncare dar se distrează copios.
CEAUȘESCU nu-și dorea așa ceva, căci destrăbălarea nu era în niciun caz trăsătura omului nou. Au venit democrații și au făcut autostrada, s-au dat facilități precum oricâte călătorii cu trenul studenților și elevilor. Așa că litoralul este inundat, iar în vremurile de pandemie acest lucru nu este deloc benefic pentru că înghesuiala, nerespectarea distanței fizice și nepurtarea măștii sunt sursele de infecție comunitară cu procent de producere aproape de unul, adică certe.
Să fi fost CEAUȘESCU un vizionar, să fi avut premnoniția pandemiei? Mă cam îndoiesc, dar eșl știa că drumurile de calitate și existența mașinilor particulare la mase mari de cetățeni:
- cresc gfrecvența deplasărilor,
- aduce mobilitatea maselor,
- face ca informația să circule,
- crează riscuri la nivel de ideologie.
Faptul că oamenii erau stimulați să-și cumpere case mărea șansa imobilismului  cetățenilor, care proprietari fiind nu mai aveau chef de a se muta de colo-colo, așa cum se întâmplă cu cei care sunt chiriași, care pleacă unde cred ei că le este mai bine.
Dacă:
- nu era autostradă,
- muzica avea progeram 20-22,
- costurile erau mari,
- UTC-ul se deslănțuia,
- propaganda funcționa,
- turnătorii activau,
chestia cu tinerii deslănțuiți în Centrul Vechi sau la Vama Veche nici nu s-ar fi luat ca ipoteză de lucru, căci Centrul Vechi nu exista, iar vama Veche era un sat prăpădit destinat unor excentrici boemi, căci tinerii era în sesiuni de examene, în admiteri sau pe șantiere de importanță națională. Pandemia ar fi fost parfum și nu ar mai fi fost obligat ORBAN să intervină cu măsurile lui asupra decibelilor, care oricum s-a văzut sâmbătă spre duminică 11-12 iulie că nu a funcționat eficient.


(12 iulie 2020)

No comments:

Post a Comment