Wednesday, July 29, 2020

Preparatorul și cafeaua

Era în primăvara anului 1993 și se organiza prima ediție a unei manifestări importante de informatică. Toată lumea se zbuciuma ca lucrurile să iasă impecabil din punct de vedere organizatoric. La una dintre secțiuni chairman era un invitat de vază, generalul G. specialist în fiabilitate software. Când a venit în clădirea Centrului de Calcul la etajul al doilea l-am rugat pe preparatorul XXL să aducă o cafea dpmnuliui ngeneral, până când eu îl introduceam în sala unde se prezentau lucrările. Acesta s-a uitat la mine.
- Eu? 
Crtedeam că-mi cade fața, căci fiecare dintre noi ca gazde trebuia să facem și lucruri mai puțin plăcute. L-am introdus pe domnul general în sală, i-am făcut cunoștință cu colegii care erau la prezidiu. Am plecat repede, am luat o cafea de la secretariat și i-am adus-o domnului general. Mulți colegi mă ironizau știind că în multe situaâții îl ținusem în brațe pe preparator. Nu știam ce avea să urmeze peste ani și ani.

(29 iulie 2020)

No comments:

Post a Comment