Wednesday, July 15, 2020

Cu fundul gol

Iarna ne prinde nepregătiți. Ninge și ne mirăm.
Vara ne prinde nepregătiți. E foarte cald și ne mirăm.
Toamna și primăvara ne prind nepregătiți. Apar inundațiile și ne mirăm.
Deși sunt fenomene rare, cutremurele, pandemiile și inundațiile ar trebui să aibe reglementări la fel de detaliate așa cum există în legea alegerilor locale și parlamentare sau legea organizării referendumurilor. Dacă ne uităm cu atenție, Constituția are mult spațiu alocat parlamentului, președintelui, în timp ce marile probleme ale țării și poporului sunt tratate fugitiv, sumar, incomplet și vag.
Acum în anul de grație 5.780 de la facerea lumii nu avem nici legea pandemiei, nici legea cutremurelor, nici legea inundațiilor, legi care să spunnă cu subiect și predicat ce avem de făcut fiecare dintre noi, ca să ieșim cât mai puțin șifonați din situația extremă creată de pandemie, de cutremur, respectiv, de inundații.
Eu știam că parlamentul este cel care face legi și votează legi. De făcut legi mai fac și alții, dar de votat Parlamentul le votează. În cazul celor 3 legi organice, cred că era datoria Parlamentului să le gândească să le discute și să le voteze, ca acum să nu dăm din colț în colt ca niște găini bezmetice sau ca niște muște fără cap, care nu se mai ghidează după nimic, fiind lipsite de orientare.


(15 iulie 2020)

No comments:

Post a Comment