Thursday, July 9, 2020

Tătuca

Tătuca pe care-l știam eu la mine în mahalaua copilăriei era un ins nu prea bătrân, dar ascultat de toată lumea căci:
- avea cea mai frumoasă gospodărie,
- agoniseala lui era doar din muncă la vedere,
- familia lui era model în toate,
- oricine vedea la el avea soluție,
- știa să armonizeze interese divergente.
L-am văzut pe tătuca în multe situații cum își sufleca mânecile și pornea la treabă, fără să se oprească până treaba nu era încheiată. Acum mă așteptam în februarie să fi avut un tătucă, ins care să-i adune pe toți și prieteni și dușmani, la aceeași trebăluială, să-i implșice și să obțină exact ceea ce poporul avea nevoie, adică:
- legi coerente,
- decizii unitare,
- comunicare unică,
- coeziune națională.
Nici acum nu este târziu dacă există tătuca pentru a-i pune la aceeași trebăluială pe cei din guvern, parlament, CCR, avocatul poporului, CSM, presă și ONG-uri, pentru a face acei pași necesari în care poporul să creadă și să se meargă pe drumul drept, fără indecenți plini de suficiență, aroganță, nepricepere, ambiguitate și moleșeală, care mai mult încurcă lucrurile decât să soluționeze eficient problemele. Se pare că la noi separarea puterilor în stat exclude acel vă rog frumos sau aveți amabilitatea.
E un vis al meu, aproape de fantezie, irealizabil, căci momentul din februarie a fost ratat și tătuca n-a venit pentru că nu există, e doar în mintea mea, iar alegerile bat la ușă și lupta politică este acerbă, deși pandemia îi pune capac.

(09 iulie 2020)

No comments:

Post a Comment