Thursday, July 16, 2020

Învățați de la cei mai buni!

Acum mulți ani, un coleg m-a rugat să merg să fac pe translatorul de franceză la o catedră. Venea o echipă de profesori francezi să-și ofere serviciile acolo la acei colegi și era necesară traducerea cât de cât corectă. Eu fusesem în Franța și stătusem acolo câteva luni și unii considerau că aș face traducere corectă.
Au venit profesorii francezi.
Au spus ce aveau de spus.
Am tradus.
Unul dintre colegii mei a zis:
- Hai, bă, Ivane, vin ăștia să ne dea nouă lecții?
Era un tip dat afară de două ori de la doctorat că nu finalizase.
Am vrut să spun această întâmplare pentru că noi avem în gena noastră că:
- suntem cei mai deștepți,
- nu trebuie să ne învețe nimeni,
- noi ne-am născut să le știm pe toate.
Și în cazul cu pandemia noi am adoptat o soluție originală și am obținut niște rezultate care arătau că se gestionează bine pandemia, că față de Italia, Spania, USA și Franța unde serau gropi comune, oceane de coșciuge și spitalele erau înțesate, la noi situația era ținută sub control. Oamenii înțeleseseră corect și respectau statu în casă și încă alte reguli. Nu s-au făcut testări suficiente ale populației și s-a mers pe caractinare și izolare, până când CCR a arătat că s-au restrâns drepturile cetățenești nu prin lege, ceea ce încalcă constituția.
Vidul legislativ și aruncarea cartofului fierbinte de colo-cola a adus la o situație gravă, căci numărul de contaminați cu COVID 19 a ajuns la 777 azi 16 iulie, iar zilele trecute contanimații au depășit 600. Acum se caută vinovații deși importantă este soluția, adică să se meargă la cauză nu să se privească superficial efectul. Acum nu este timp de ciondăneli, ci de a găsi soluția, iar oamenii trebuie să recapete încrederea pierdută a celor care au avut de gestionat pandemia. În loc să se preocupe de alegeri, de răfuieli și de a-și aroga victorii efemere, mai bine cu toții ar reaqliza că dracul e câît casa de mare și orice oră pierdută va însemna mai rău și mai rău, ceea ce nu-și dorește nimeni. Nu am auzit pe nimeni rugând populația să facă aia să facă ailaltă,  căci vorba dulce mult aduce. A arăta biciul unei mulțimi neomogene duce la situații care se văd acum cu ochiul liber și care nu rezolvă deloc problema. Cei care neagă COVID 19 nu au apărut din spuma mării și nici rezultatul agenturilor nu sunt așa cum zicea CEAUȘESCU despre evenimentele de la Timișoara din decembrie 1989, ci al pierderii credibilității unor personaje cheie.
(16 iulie 2020)

No comments:

Post a Comment