Am constatat cu tristețe că foarte multe lucruri se întâmplă cum n-ar trebui. Încă de la construirea casei Poporului mi-am dat seama că păcatul megalomaniei a pus stăpânire pe mulți dintre noi. Nu se explică altfel de ce au răsărit construcții groaznic de disproporționate, așa cum este primăria din Breaza, dar și cea din Afumați sau chiar și alte construcții de prin locuri unde nimeni n-ar gândi. Cum tot omul se crede arhitect, fiecare își face propriul proiect de casă, ceea ce duce la niște improvizații mai mult decât oribile, astfel încât de la Cheia la București nu se vede o casă cu bun gust, ci numai construcții una mai urâtă decât alta, încât cine insistă să facă analize, va sfârși prin a avea săptămâni în șir coșmaruri cu efecte devastatoare. Hidoșenia în arhitectură este de vreo două decenii cuvântul de ordine, o a doua natură sau ceva așa cum este lumina pentru plante.
Ca lucrurile să fie desăvârșite, prostia face să fie devastate monumente istorice folosind termopane, punând becuri la vulturii de la 1918 și înlocuind lespezi de piatră de sute de ani, cu produse făcute în fabricile cu care își pavează tot omul din Pipera curțile bântuite de noroaiele stradale.
Era un film Asta e America în care am văzut cum niște sectanți mâncau inima unei gagici. La noi Aceasta e România ar fi filmul expresiei urâțeniei negrului în contrat cu întunericul prostiei perene.
(21 aprilie 2017)
No comments:
Post a Comment