Se zice că românul nu are cum să trăiască fără un tătuc. Numai așa se explică apariția și dezvoltarea deșănțată a cultului personalității fără întrerupere. CEAUȘESCU a avut slugile lui nenorocite, Băsescu le-a avut pe ale lui, căci numai niște profitori, născuți din nimic. caută și găsesc acele forme de exacerbare a elementelor ce definesc un cult al personalității. Dacă Adrian PĂUNESCU recita poeme lungi și uleioase la adresa lui CEAUȘESCU, Gheorghe FLUTUR scria cu ori dumele dictatorului său în munții din Țara de Sus.
Pentru a dezvolta un cult al personalității trebuie îndeplinite câteva condiții:
- dictatorii să fie încărcați de defecte;
- micimea caracterelor de transformat să fie evidentă;
- caracterele celor proslăviți să fie infecte;
- gradul de acceptabilitate să fie maxim;
- distanțarea de realitate să devină infinită;
- mediul propice să fie permisiv-disjunct;
- extensiile să fie nemărginite;
- reciprocitatea este și tacită și lunguiață;
- textele au caracter gelatinos, sulfuros și volatil.
Este cert faptul că perpetuarea ideii de cult al personalității se produce pe fondul unui mod indecis de avordare, pentru că sancționarea fermă, fără echivoc și pentru totdeauna ar slăbi curajul celor cu tentații spre a dezvolta astfel de activități oculte, deșănțate și hiperbolizante. faptul că singurii care suportă sunt cei care se lasă duși de nas, iar cei care făptuiesc trec ca niște flori inocente în târg și vor trece, nu duce la excluderea pentru totdeauna a dezvoltării napetenței spre a crea și dezvollta un nou cult al personalității pentru un alt neica-nimeni care va vrea să pășească în istorie pe petale de trandafir făcute din plastic persuasiv. Nasol, până făptașii nu vor primi pedepse mai ceva decât a ispăși ani grei de ocnă la sare în vremuri toride și fără gel de duș.
(22 aprilie 2017)
No comments:
Post a Comment