CSIE'50 - dușmanii mei

Cine spune că nu are dușmai, îmi amintește de un banc, pe care nu am cum să-mi reprim să nu-l scriu aici.

Se zice că la o slujbă preotul se adresează enoriașilor:

- Există careva care să nu fi iertat pe cineva care v-a greșit, iar dacă voi ați fi greșit ați vrea să fiți iertați? Să ridice mâna în sus.

S-a făcut liniște și din mulțime numai o singură mână s-a ridicat.

- Lele, Floare, dumneata nu ai iertat pe nimeni pentru o faptă pe care dacă dumneata ai fi făcut-o, ai fi vrut să fii iertată?

- Nu, părinte, n-am iertat!

- Lele, Floare, cred că nu ai înțeles întrebarea.

- Ba, am înțeles-o, părinte.

- Bine, atunci vino în fața oamenilor și repetă răspunsul. Te intreb, lele, Floare: nu ai iertat pe nimeni pentru o faptă pe care dacă dumneata ai fi făcut-o, ai fi vrut să fii iertată?

Lelea Floarea răspunde:

- Nu, părinte.

- Înseamnă lele Floare, că dumneata nu ai niciun dușman.

- Nu am, părinte!

- Dar cum ai făcut, lele Floare?

- Au murit fir-ar ai dracului, să fie!

În lunga mea carieră de peste patru decenii de stat în același loc, adică în ASE am avut dușmani, pentru că un om fără dușmani este neinteresant. Pe unii mi i-am făcut eu, alții s-au făcut singuri prin modul lor de a fi. Cert este că pe cât a fost posibil, pe cei pe care i-am considerat dușmani, i-am evitat cu toate forțele de care am dispus. Celor care mi-au făcut rău, le-am aplicat corecții în cascadă, pentru că este normal ca omul să știe ca înainte de a face rău să știe ce îl așteaptă. Altfel, el va crede că terenul este slab, eu sunt vulnerabil și gălețile lor de zoaie mi-ar fi fost aruncate în cap fără întrerupere. Îi voi lua unul câte unul pe dușmanii mei, codificându-le numele, dar cei ce se simt cu musca pe căciulă, știe că despre el este vorba.

X001: cel care mi-a zis că spun prostii într-un seminar științific în Centrul de Calcul, deși tot ce spuneam era avizat de șeful meu direct, iar după ce a terminat cu injuriile, a fost spulberat de unii cu mult mai deștepți decât el. La distanțăp de 20 i-am aplicat corecția.

X002: cel care s-a opus acordării unei recomandări din care să rezulte profilul meu moral-politic pentru a avea cale liberă să susțin teza de doctorat. Consecința a fost că am pierdut 6 luni, până când un alt șef a dispus să mi se dea acea recomandare. La distanță de 11 - 13 ani a plătit cum trebuie.

X003: cel care m-a înjurat de mamă, fără să știe de ce face acest lucru și fără să-și amintească. La interval de 10 ani i-am scris un text pe o cerere care a circulat mai ceva ca o baladă, căci refuzul era însoțit de un adevăr îngrozitor, știut dar nespus până atunci.

X004: cel care mi-a interzis să ies dintr-o sală într-un moment critic, nefiind conștient de efectele acelei interdicții ce mi-a fost pusă, lucru care nu trebuia să-l facă, părinte fiind și el. Din 1990 și până prin 2014 a avut parte de tot ceea ce este mai nasol pe acestă lume, lipsa de respect.

X005: cel care mi-a blocat promovarea în 1978 spunând peste tot că nu sunt ore la o anumită disciplină la care lucram de ani și ani, când de fapt din 5 serii cu cursuri, o singură serie era ocupată de un titular. Niciodată nu am mai discutat cu respectiva persoană, chiar dacă ea ar fi vrut.

X006: cea care pe vremea în care eram elev în clasa a II-a m-a acuzat că am furat o ascuțitoare, scoțându-mă în fața clasei și pălmuindu-mă, ca un minut mai târziu, ascuțitoarea respectivă să fie găsită sub bancă de către colega care o reclamase. Eu doar roșisem la față, iar pentru ea, era dovada că mint. Tot timpul am făcut-o de ocară în public, iar când aveam tot ce trebuie să o ajut, i-am refuzat sprijinul, chestie care nu i-a căzut bine, așa, după 25 de ani de la eveniment.

X007: cel care nu mi-a dat aviz să mă înscriu la doctorat, motivând că abia mi s-a uscat cerneala pe foaia de încadrare, deși trecuseră doi ani de la acel moment. Ori de câte ori am avut ocazia, i-am bătut obrazul, arătând că a fost un coleg de-al lui și chiar prieten cu el, care mi-a dat acel aviz, chiar cu bucurie, căci discuțiile ulterioare mi-au dovedit că refuzul avea rădăcini adânci, bazate pe răutate.

X008: cel ce nu mi-a dat voie să mă apăr într-un moment extrem de dificil al vieții mele, când dreptatea era 100% a mea, dar nu vroia să recunoască nici în ruptul capului că a greșit, orgoliul lui având drept consecință distrugerea mea. N-a fost pe placul său, pentru că au existat oameni adevărați care au demontat toate micimile și adevărul a ieșit la iveală. Numai pe acesta nu l-am taxat, pentru că viața l-a taxta, vai steaua lui, încât oricum aș fi plătit eu, plata ar fi fost infinit mai mică decât l-a pedepsit soarta din toate părțile. E singurul pe care l-am compătimit din cauza diferenței dintre ceea ce mă așteptam eu și ceea ce de fapt s-a întâmplat în realitate.

X008: cel ce mi-a arătat o hârtie cu un punctaj, căutând să mă lovească, deși cu toate prilejurile i-am oferit sprijin necondiționat. Și-a dat seama de gafă dar fără efect. La mine, omului nu i se oferă și a doua șansă, pentru că nici mie nu mi-o acord. Consecința a fost pierderea sprijinului meu în toate domeniile, căci de respect n-am avut niciodată față de el, mai ales că în studenție, nu mi-a făcut niciodată o impresie cât de cât, pentru că vorbea despre lucruri profunde pe care nu le-a înțeles niciodată.

X009: cel ce  m-a jignit zicând pe când eram secretar științific la o comisie de examen de stat, că el în calitate de analist conduce lucrări de diplomă mai bune decât teza mea de doctorat. Am tăcut, dar când s-a pus problema de a fi salvat de la exmatricularea de la un doctorat superprelungit, deși aveam tot ce trebuie, nu i-am sărit în ajutor. Răspunsurile la întrebarea repetată de ce, au fost pur și simplu că nu am vrut. Scurt și la obiect.

Nici n-am uitat, nici n-am trecut cu vederea, mizeriile făcute gratuit, de oameni răi și fără suflet.

Or mai fi fost și alții, dar aceștia au fost importanți. De regulă mi-am reprimat răutățile și micimile, căutând să nu fac altora ceea ce mie nu mi-a convenit sau nu mi-ar fi convenit.

(12 aprilie 2017)