Am mai scris despre posibilitatea ca un număr de circa 15% dintre diplomele care circulă în țară și care atestă finalizarea de studii oficiale, să fie false.Îmi aduc aminte cum a fost descoperit unul care avea diplomă falsă, cu un telefon dat la o televiziune că era revoltat că un personaj comic avea nume ca al lui, ceea ce îl revolta pe el, marele ștab. Un fost coleg de-al insului a sesizat, a analizat și a concluzionat că are diplonă falsă, ceea ce s-a și demonstrat.
Tentația de a se falsifica diplome există, mai ales căci cei care vor câștiguri fără muncă, sunt mai mulți decât ciupercile după ploaie. Unii nu se mai ostenesc să se înscrie la o facultate, să urmeze cursuri, ci merg direct la un falsificator de diplome și contra unei sume, obține documentul semnat, ștampilat, cu care merge să-și ceară drepturile pentru care nu a asudat o secundă.
Singura modalitate de a elimina acest flagel este prin dezvoltarea unei aplicații informatice la nivel național prin care se stochează datele referitoare la elevi și studenți cu întregul lor parcurs. Adică la începerea unui ciclu, pentru elev sau student este creat un articol într-o bază de date și anual se fac actualizări cu noile valori ale examenelor și mediilor de la disciplinele parcurse. Numai unul care a finalizat cu succes sarcinile are drept să obțină diplomă. Diplomele să fie accesate de oricine dorește fără să se ofere acele date personale pe care legea le protejează.
O altă mpdalitate de a proteja eliberarea de diplome de studii este dată de elementele de siguranță ca la monetăria statului cu bacnotele, inclusiv cu necesitatea de ardere a excesului de diplome nefolosite într-un an. Existența cifrelor de control în cascadă limitează, de asemenea, elanul de a se falsifica diplomele, căci un sistem coerent de codificare va exclude ca două diplome să aibă elemente de identificare comune.
Cred că este esențial să se facă curățenie și apoi să se facă ordine, astfel încât falsificarea de diplome să fie ceva ieșit din comun, nu cotidian.
(26 aprilie 2017)
No comments:
Post a Comment