Îmi aduc perfect aminte că la alegerile de deputați în Marea Adunare Națională, am votat în circumscripția unde era candidat unic, așa cum era peste tot, Nicolae Ceaușescu. Mă așteptam ca în ziarul Scânteia să apară acolo la rezultate în procente 99,99% voturi pentru, iar acolo, la număr de voturi pentru să șie ț, dar la voturi împotrivă să fie cel puțin un vot, că eu știu să număr până la unu, ce mama dracului!
M-am gândit la falsificarea votului din 19 noiembrie 1946. Deci, numărătoarea este o chestiune de apreciere subiectivă. După 1989 cineva mi-a zis că în sectorul 3, la circumscripțiile unde era candidat el, adică Nicolae Ceaușescu, nu numai că se anulau voturi sau se vota împotrivă, ci erau scrise și poeme ale clasei muncitoare, care în drum spre paradis, scotea printre dinți vorbe de duh picante, iar poemele scrise conțineau cuvinte pe care nici hârtia nu le suportă cu ușurință.
Așa că chestia cu falsificarea alegerilor este o chestie de fibră, de genetică sau de îmbinare cu tradiția, căci neavând scris decât de la Scrisoarea lui Neacșu de la Câmpulung, trebuia făcut ceva interesant și mai ales util. Ce frumoasă idila aceea din 3 decembrie 2009 de la turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Ce romantic! Dar trebuie remarcat că 3 și 19 sunt numere prime, miarv adunînd cifrele anilor 2009, respectiv, 1946, se obține în final cifra 2. Crocant, nu?
(11 aprilie 2017)
No comments:
Post a Comment