După 1989 s-au dezvoltat nenumărate universități cu și mai nenumărtate facultăți și cu specializări a;
proape fără sfârșit ca număr. Este adevărat că progresele în știință presupun alinierea specializărilor din învățământ, astfel încât și învățământul să reflecte cât de cât dinamica din artă, știință și tehnică. Numai că secțiile din facultăți trebuie să aibă:
- specialiști autentici și cu experiență;
- cadre didactice cu doctorate în domeniu;
- cărți și planuri de învățământ;
- estimări privind numărul viitorilor studenți;
- voința politică și organizatorică;
- forța financiară pentru a demara;
- spații și disponibilități tehnice;
- susținere din exterior, din industrie;
- management autentic și eficient.
Sunt situații în care disciplinele trăiesc cât predau anumiți profesori. După ce aceștia pleacă, disciplina moare pur și simplu. Sunt specializări frumos ambalate în terminologii excitante, dar care la o analiză mai profundă sunt de un banal ridicol și strigător la cer. Ofertele educaționale se adresează prin denumiri de profesii atât de excitante că la ele nu rezistă nici cei mai pesimiști tineri în cautare de drum în viață. Dacă sunt prezentate ca fiind profesii căutate, curate, pentru medii elevate, dar care pe deasupra nu presupun nici niște eforturi supranaturale ca la arhitecți sau medici, cu atât devin mai atractive. Voi defini diplome inutile acele documente care atestă o calificare pentru care tânărul posesor nu găsește trei ani la rând un loc care să se suprapună cu cel puțin 51% dintre cunoștințele acumulate în anii de studii. Am întâlnit foarte mulți tineri în sălile de culturism pe care le-am frecventat, care nu practicau profesiile pentru care își irosiseră 3 ani din viață pentru a obține o diplomă de licență și încă doi ani pentru a obține o diplomă de master. Păcat că nu se fac evaluări periodice ale unei matrice de transfer, din care să rezulte câți dintre absolvenți migrează spre o altă specializare decât cea pentru care au diplomă...
(26 aprilie 2016)
No comments:
Post a Comment