Sunday, July 3, 2016

PhD - curajul de a îndăzni

Am o deviză:
Dacă dintr-o sută de persoane nouăzeci merg pe bicicletă, eu voi fi al nouăzeci și unulea. Dacă dintr-un milion de persoane numai una merge pe sârmă, nu voi fi niciodată eu cel de-al doilea care să facă așa ceva.
În acest context, dacă în ASE dintr-o mie de cadre didactice cam 900 au titlul de doctor în economie sau în matematică sau în inginerie, este încurajator pentru orice tânăr să se gândească să înceapă un stagiu doctoral.
Un stagiu doctoral înseamnă:
  • între 3 și 5 ani dedicați muncii de cercetare;
  • exersarea capacităților creative;
  • necesitatea de a scrie articole;
  • obținerea de soluții originale;
  • scrierea unei teze;
  • ideia de a colabora;
  • acceptarea unui conducător științific;
  • a face altceva decât pănă acum.
Pentru a începe un stagiu doctoral trebuie:
  • luată decizia ca acest lucru început, trebuie finalizat;
  • acceptată ideia de a lucra liber, dar ritmic;
  • stabilite o serie de principii specifice lucrului deschis;
  • să existe o autoevaluare permanentă;
  • maturitate, răbdare și inițiativă.
Doctoratul presupune o autoanaliză pentru a vedea dacă cel ce dorește să traverseze un asemenea stagiu are calitățile care să-l recomende pentru a deveni doctor, adică este:
  • tenace;
  • îndrăzneț; 
  • muncitor;
  • entuziast;
  • inovativ;
  • deschis;
  • corect;
  • perseverent;
  • eficient;
  • obiectiv;
  • bun;
  • respectuos;
  • vertical.
Oricine se recunoaște în aceste trăsături care definesc un profil de succes pentru un stagiu doctoral, nu are altceva de făcut decât să treacă la pașii care sunt necesari în vederea pregătirii stagiului doctoral. Orice altă abordare înseamnă doar a începe, iar finalizarea nu va apare niciodată la orizont. Numai cei ce au curajul de a îndrăzni își crează cadrul corect care va defini succesul în tot ceea ce întrerpind legat de doctorat.
PhD este numai pentru cei care au curaj de a privi în viitor, de a merge pe drumul lor separat de ceilalți, de a se separa de cohorte.


(03 iulie 2016)

No comments:

Post a Comment