Clotilde Armand este cea care a pierdut la mustață și pe nedrept în 5 iunie alegerile la Primăria sectorului 1. Aparițiile sale sunt speciale pentru că:
- vine întodeauna îmbrăcată cu o ie, deși este franțuzoaică la origini;
- are o vorbă frumoasă;
- deține secretele verbului apăsat;
- știe ce să spună și când să spună;
- are comportament de lider autentic;
- este de o sobrietate și acuratețe în mesaj greu de întâlnit pe Dâmbovița.
Acum a ieșit cu un text adresat prezidentului. Știindu-se pe val cu un nivel de popularitate extraordinar își permite să:
- pună întrebări;
- solicite răspunsuri;
- lanseze teme;
- dea soluții;
- critice;
- privească lucid.
Se vede că urmărește un transfer extins de notorietate chiar în ziua în care Dîncu, vicepremierul, a avut un discurs slab, care mi-a amintit de vremurile în care la sala palatului cei de la prezidiu nu mai continuau să laude pe cel mai cel dintre cei mai cei. Înseamnă că în zilele următoare vom azi mult mai multe detalii despre USR-ul lui Nicușor Dan.
Ea are vorba măsurată și transmite mesaje pe care lumea politică de pe Dâmbovița ar face foarte bine dacă le-ar diseca și ar începe să facă exact ceea ce trebuie. În toamnă urmează să treacă tăvălugul și să schime tot ceea ce însemna politică de doi bani. Să nu uite nimeni verticalitatea și refuzurile lui Nicușor Dan de la începutul lui iunie 2016. El a condiționat colaborarea cu PNL de înlăturarea celor corupți, nefrecventabili și mai ales de abordarea cu deferență de către așa-zișii clasici a celor noi apăruți în peisajul politic, pentru că numai ei vin cu abordările acestui ev.

(06 iulie 2016)
No comments:
Post a Comment