La alegerile locale din 5 iunie, Uniunea Salvați Bucureștiul a obținut un rezultat foarte bun. Așa cum era de așteptat, partidele politice vechi, din dorința de a conserva privilegiile pe care le au, au adoptat în Parlament rând pe rând legi ale partidelor în care au inclus restricții deosebit de dure, posibil de îndeplinit numai și numai de către ele. Nu aveau interesul să apară noi partide.
Proiectul politic care sperie vechile partide este acum USR - Uniunea Salvați România, pe care foarte mulți analiști nu contenesc a-l asemăna cu partidul PPDD, care a devenit a treia forță politică în 2012 după alegeri, dar care a dispărut cu aceeași viteză cu care a intrat în arena politică. Abordarea acestora este de o superficialitate fără margini pentru că partidul USR, față de PPDD:
- este o construcție solidă;
- nu este bazat pe populism;
- nu este partid de televizor;
- se adresează altor categorii sociale;
- are un alt tip de lider;
- mesajul să este orientat spre moralitate;
- programul său este realist;
- este bazat pe o altă construcție politică, USB;
- exclude amatorismul ieftin;
- consideră esenția voluntariatul axat pe un ideal;
- este un cu totul altfel de partid, adică partid necorupt.
Managementul politic are niște reguli ale lui și în dezvoltarea acestui proiect, USR folosind un graf GANTT, unde toate construcțiile vizează traversări de tip aval-amonte, ceea ce înseamnă că trebuie pornit cu începutul lunii decembrie 2016, când vor avea loc alegerile și trebuie încheiat cu momentul 6 iunie 2016, prima zi de după alegeri când este de fapt noul start.
Așa cum am văzut că stau lucrurile, pentru USR este definit obiectivul, este creionată strategia și din campania de la locale se vedea că existau numeroase elemente concrete ale programului acestei formațiuni politice. Este foarte important ca strategii partidului să facă astfel de definiri care să fie proprii, fără a introduce antiteze cu celelalte formațiuni existente. Trebuie arătat că USR este bun pentru că alții sunt răi, ci este bun prin:- decembrie - derularea alegerilor;
- noiembrie -campanie electorală, candidații au mesaje puternice, simple, concrete;
- octombrie - prezentare candidați, mesaje privind propriul program:
- septembrie - prezentarea și aprofundarea programului;
- august - lansarea partidului și crearea de structuri în teritoriu;
- iulie - abordarea problematicii USR sub aspectul final al înființării.
- ideile pe care le propagă;
- principiile pe care este clădit;
- celor căruia se adrezează;
- politica cu totul diferită pe care o face.
Tot managementul politic arată că luna octombrie trebuie să fie momentul de vârf când partidul:
- are deja lansat programul;
- asigură vizibilitate mesajelor;
- face cunoscute personalitățile;
- comunică în modul de coerență maximă;
- realizează interacțiunea centru-filiale;
- oderă toate detaliile prin comunicatori;
- dispune de forme simple și fără costuri de transmitere a mesajelor;
- arată poporului că este altceva;
- propune un altfel de a face politică;
- face raportări la celelalte partide, arătând că este de un tip nou.
Toate acestea presupun parcurgerea unor pași, în care apar destul de multe situații dificile, întrucât partidele existente nu asistă pasive la dezvoltarea unei noi construcții politice care vine în forță și are mare aderență în largi straturi ale societății.
Un management politic foarte bun va avea darul, sunt sigur, de a duce USR cu bine în alegeri și faptul că a adunat în jurul acestei idei atât elite, cât mai ales tineri și nu numai, dar toți dornici de schimbare, garantează succesul în contextul existent azi în viața politică searbădă de aici.
Erodarea accelerată a partidelor vechi prin rularea acelorași figuri care în 26 de ani au umblat numai cu jumătăți de măsură este și mai accelerată acum. Lipsa de mesaje și încurcarea în propriile indecizii, determină repoziționări eronate ale vechilor partide și lupta exclusivă în planul imaginii face ca în plan economic lucrurile să se deterioreze și mai mult. Votarea de privilegii, gravele erori generate de traseiști, luptele pentru destructurarea altor formațiuni, au darul de a altera și mai mult imaginea mediului politic tradițional, deci anchilozat. Noua forță care va apare, USR are câmp foarte larg de acțiune și marea surpriză va fi legată de apariția unor valuri imense de aderenți, care vor altceva. Ei vor cinste, vor performanță, vor adevăr și vor acțiune, adică lucruri concrete. Faptul că liderul USR Nicușor Dan are un discurs simplu, direct, foarte bine structurat și face mare economie de cuvinte, are marele avantaj, pentru că raportat la vorbele goale aruncate în spațiul public de vechii politicieni, este generatorul unui nou tip de emulație, de atracție spre a veni spre o nouă direcție, direcția dată de USR. Toată lumea așteaptă lansarea acestui mare proiect politic, care să producă acea schimbare atât de dorită de toți românii, care s-au săturat de corupție, de minciună și de hoție.
Să înceapă hora, neamule!
(06 iulie 2016)
No comments:
Post a Comment