Neavând ce face, căci așa se întâmplă când dracul își bate joc de copiii lui, eu care nu aveam nicio treabă cu fotbalul, m-am lăsat ademenit să văd National Arena din București și am cumpărat bilet la meciul din 19 noiembrie 2013 de la ora 21, când juca echipa națională de fotbal a României cu echipa naționalei Greciei.
Meciul a fost o mizerie. S-a încheiat cu scorul de 1 la 1.
Echipa slabă, ineficientă, dezamăgitoare, nepregătită, lipsită de inspirație, uzată era formată din unii precum Tătărușanu, Goian, Chiricheș, Raț, Hoban, Torje, Stancu, Tănase, Maxim, Marica, Niculae, Latovlevici, Mățel, Grozav și antrenați de unul Pițurcă, de care n-am auzit în viața mea. Erau o adunătură de pe maidan, care jucaseră doar cu o minge de cârpă și care văzându-se pe un stadion imens și arhiplin, s-au emoționat și s-au scăpat pe ei, ratând calificarea la Campionatul Mondial din Brazilia. De regulă eu scriu numele persoanelor cu litere mari. Ăștia nu merită.
Nu vreau să-mi amintesc de acest coșmar, când mulți spectatori au plecat dezamăgiți de prestația acelor neica-nimeni de pe teren.
Vreau banii înapoi, acum după 9 ani, căci mi-aș lua ceva frumos de ei de la magazinul din colți.
Să nu mai spun că față de alte stadioane, organizatorii, niște troglodiți, împreună cu administratorii stabilimentului numit National Arena, din nenumăratele porți ale gardului care înconjoară stadionul, au lăsat pentru defluire doar vreo 10 porți, care în caz de forță majoră ar fi generat o catastrofă. Am văzut un stadion cu 80.000 de spectatori care aveau deschise toate porțile pentru defluire.
Vreau banii înapoi!
(11 noiembrie 2022)
(11 noiembrie 2022)
No comments:
Post a Comment