Viața de zi cu zi a lui Florin-Constantin JURCA

Florin-Constantin JURCA este omul care a slăbit 82 de kilograme. Despre el am scris un articol , dar se impune intrarea în alte detalii pentru a vedea ceva mai departe de lucrurile cu care suntem obișnuiți când analizăm o anumită stare de fapt.

Pentru a descrie cum arată o zi din viața lui Florin-Constantin JURCA am considerat că un dialog direct cu acesta este mult mai relevant decât a scrie un articol care să consemneze rezultatul trecut prin filtrul meu al unor discuții cu acesta. Ca și în cazul altor interviuri, răspunsurile lui Florin-Constantin JURCA vor avea în față acronimul FCJ prescurtare de la Florin-Constantin JURCA, iar întrebările mele vor avea acronimul II, prescurtare de la Ion Ivan.

II: Florin, să discutăm puțin despre efortul fizic pe care îl faci pentru întreținere.

FCJ: Mersul pe jos pe care-l fac zilnic are acelaşi traseu, 3,5km, o diferenţă de nivel de 437m (urcatul pe dealul oraşului unde locuim) printre care şi 214 trepte de urcat şi de coborât. La început făceam acest traseu în 3 ore, acum îmi ia 40 de minute. De asemenea eu sunt cel ce mă ocup de cumpărăturile familiei, de 3 ori pe săptămână şi de fiecare dată merg pe jos, la centre comerciale ce sunt situate la 500-800m de domiciliu, iar faptul că locuim la etajul 3 (ultimul), fără lift, reprezintă un avantaj, urcând şi coborând zilnic cele 62 de trepte de mai multe ori.

II: Are legătură acest aspect cu meseria ta?

FCJ: De formaţie mai mult sau mai puţin intelectuală, toate meseriile de până acum: ziarist, profesor, iar în acest moment contabil au fost şi sunt sedentare. Ca şi contabil am orar şi responsabilităţi de funcţionar, aşezat la un birou sau la mine acasă, dar de fiecare dată în faţă calculatorului, telefonului şi borderourilor. Contactul e mai ales cu cifrele şi mai puţin cu oamenii, cel puţin nu direct şi tocmai de aceea e foarte important să compensez această lipsă de activitate fizică cu timpul de mişcare pe care mi-l impun. Folosesc din ce în ce mai puţin maşina. De acasă, la birou (1,2km) merg pe jos. Iar la sfârşit de săptămână sau ori de câte ori simt nevoia, merg cu bicicleta (în general 2 ore pe săptămână). Pe timpul verii mergem aproape în fiecare seară la mare (300m de domiciliul nostru), dar din păcate nu ştiu să înot şi nici nu cred că voi învăţa vreodată...

II: Când mănânci gestionezi caloriile?

FCJ: Tendinţa pe care o are un om gras sau care se îngraşă e acela de a mânca mult şi repede... Eu nu aveam niciodată senzaţia de "sătul" şi în general nu stăteam mai mult de 10-15 minute la masă. Prostul obicei era acela de a nu mânca dimineaţa, destul de puţin la prânz, dar mult seara şi uneori chiar şi noaptea. Cel mai greu, în perioada de dinainte de operaţie a fost "disciplinarea" alimentară. În mod teoretic durata unei mese e de... 45 de minute. Niciodată nu am reuşit (recunosc), nici chiar după operaţie, să rămân mai mult de 25 de minute la masă. De fapt, pentru o digestie ideală e de preferat de a introduce în gură cantităţi mici de alimente şi de a le mesteca timp îndelungat, lucru ce nu prea l-am reuşit, pentru că nu pot fi deloc lent. În acest moment mă hrănesc de 4 ori pe zi: mic dejun (cereale + fructe + cafea), prânz (mâncare normală), un desert la ora 17 (fructe + iaurt) şi cină (din nou mâncare normală). În general nu depăşesc niciodată 300-400g de mâncare la masă. Mănânc absolut orice, dar eu personal evit mâncarea grasă, dulciurile sintetice şi produsele preparate timp îndelungat. Prefer legumele şi fructele crude (salate), evit pâinea, consum iaurt şi produse lactatice 0% grăsime, unt 15% grăsime, nu mai consum decât foarte rar ciocolată, dulceaţă, zahăr, coca-cola, băuturi gazoase etc. E o regulă pe care mi-am impus-o mie însumi, ştiind că ideal e de a le consuma cât mai puţin şi cât mai rar, decât deloc şi apoi făcând excese. Eu sunt cel ce fac cumpărăturile şi primul lucru pe care-l urmăresc la produsele cumpărate e numărul de calorii. Preferăm (şi eu, şi nevasta) produsele puţin calorice şi cu aport mai degrabă proteic şi fibros. Încerc să nu depăşesc 1500 calorii pe zi. Nu fac o contabilitate exactă a caloriilor, în schimb mă cântăresc în fiecare zi iar la cea mai mică dereglare a modului de alimentaţie sau variaţie de grame la cântărire, iau măsurile necesare diminuând sau mărind cantitatea de mâncare şi / sau exerciţiu fizic. La fiecare 3 luni am "obligaţia" de a-mi face analizele de vitamine şi alţi componenţi din sânge, de a consulta un endocrinolog pentru un bilanţ de sănătate, iar de două ori pe an consultaţie cu doctorul care m-a operat...

II: Ai trei motive din care nu ai întrerupe drumul pe care mergi de doi ani?

FCJ: Greu de găsit (doar) trei motive.  Într-o ordine aleatorie aş zice: sănătatea, "mândria" de a mă redescoperi, ieşirea din bârlogul în care intrasem...

II:  Ai făcut vreun compromis de la programul pe care ți l-ai stabilit?

FCJ: Bineînţeles. Aproape zilnic fac compromisuri mai mici sau mai mari, doar că, de data asta mă autocontrolez şi mă auto-"pedepsesc". Ca orice om, am pofte alimentare pe care mi le satisfac (un bun grătar, o îngheţată, o bere, o prăjitură etc) dar fără excese şi mai ales topind eventualele surplusuri de calorii prin mişcare.

II: Dacă faci o comparație, acum te costă mai mult să păstrezi dieta decât o făceai înainte de a o începe?

FCJ: Mănânc mult mai sănătos şi mai ieftin decât înainte. Niciodată nu am fost un client al restaurantelor, al conservelor sau al mâncărurilor cumpărate gata preparate. În familia noastră eu sunt cel care găteşte şi care se ocupă de mâncare (cumpărare, preparare etc). Prepar mult mai puţin decât înainte, pun accent pe produse naturale (în special legume şi fructe) şi spun că mâncăm mai bine, mâncăm sănătos. E puţin mai scump, dar cum prepar mai puţin, bugetul lunar al hranei s-a redus cu 150-200€. Pentru noi doi, cheltuiesc 350-400€ lunar, ceea ce e puţin comparativ cu alte familii sau cu bugetul de dinainte de operaţie. Şi cu toate astea, doar eu mi-am schimbat regimul alimentar, pentru că nevasta mânca întotdeauna ca acum...

II: Ești bărbat tânăr. Te-ai gândit să faci copii?

FCJ: Deşi pare bizar, nu ne dorim copii. Îi iubim, ne ocupăm de ai altora (de nepoţeii noştri mai ales), dar suntem prea independenţi şi prea "egoişti", şi eu, şi nevasta. E o opţiune de viaţă. Nu ne dorim în mod deosebit ca cineva să ne poarte genele sau numele mai departe, iar dacă într-o bună zi va fi cazul, ne-am gândit deja la o eventuală adopţie...

II: Acum dormi mai mult sau mai puțin? Calitativ cum este somnul tău?

FCJ: Dorm mai puţin dar sunt mult mai odihnit. În ultimele luni înainte de operaţie, am făcut o "apnee a somnului", întrerupere bruscă şi periodică a respiratului în timpul somnului, aşa că am fost nevoit să dorm mai bine de doi ani cu o mască de aer. La 6 luni după operaţie, această boală a dispărut, s-a vindecat complet şi am regăsit somnul din copilărie şi calitatea lui de atunci. În general dorm 7-8 ore zilnic, dintr-o singură "suflare", adică fără treziri în timpul somnului. Practic închid ochii şi când îi deschid sunt 7-8 ore mai târziu. Ceea ce nu era deloc cazul înainte de operaţie, când practic, mersul la culcare era cel mai mare coşmar al zilei... Un motiv în plus la întrebarea 1.: "somnul odihnitor".

II: Diferă preocupările tale cu cititul cărților înainte și acum?

FCJ: Nu diferă, doar că citesc mai puţin decât în urmă cu 20 de ani. De vină sunt Internetul şi serviciul, dar de câte ori am ocazia, citesc...

II: Diferă cât stăteai cu ochii în televizor înainte de cât stai acum?

FCJ: De mai bine de 10 ani nu ne uităm la televizor, în schimb îmi petrec mult timp pe calculator jonglând între meserie şi plăcere...

II: Ce hobby nou a apărut în viața ta?

FCJ:  Cel mai nou hobby este mersul pe jos, ascultând muzică, cu căştile pe urechi.

II: Cun simți că te percep prietenii tăi cei vechi?

FCJ: Sunt o fire foarte prietenoasă, dar am puţini prieteni adevăraţi. Pentru ei nu ambalajul contează ci caracterul, iar cum acesta nu s-a schimbat (lupu-şi schimbă părul, dar năravul ba) nu am constatat nicio schimbare majoră în raporturile noastre.

II: Îți place să fii lăudat pentru ceea ce ai făcut?

FCJ: În general îmi place să fiu flatat pentru ceea ce fac, dar de data asta nu am aproape niciun merit. Totul a fost posibil cu miracolul medicinii iar contribuţia mea personală a fost destul de mică. În schimb nu-mi place să mi se aducă elogii. Am făcut-o pentru sănătatea mea şi pentru binele meu personal. Nu e o realizare... În schimb mi-ar fi plăcut să fiu "tras de urechi" atunci când greutatea mea a luat proporţii, pentru că eu nu eram conştient (sau nu vroiam să văd acest lucru), iar cei din jur probabil că mă respectau prea mult pentru a mă judecă sau poate simplu: nu le păsa...

II: Noua ta stare a devenit și a doua ta natură?

FCJ: Simt că trăiesc din nou, deci noul meu corp şi noile mele obiceiuri au devenit adevărata mea natură. Îmi place să trăiesc în prezent, fără nostalgia trecutului sau angoasa viitorului. Încerc să trăiesc viaţă la maxim, pe placul meu, profitând de fiecare clipă trăită şi fără a face rău în jurul meu...

II:  Dacă aveai 100 de euro înainte cum ai fi cheltuit-o? Dar acum?

FCJ:  Nu-s alcoolic, n-am fumat niciodată şi nici nu-s adeptul eleganţei exagerate... Mai mult ca sigur că i-aş fi făcut plăcere soţiei şi mie. Ei - flori sau un parfum, iar mie o carte sau vreun gaget electronic... Sau am fi plecat amândoi la sfârşit de săptămână. Sau le-aş fi dat-o în numerar sau jucării nepoţeilor noştri. Ceea ce facem şi azi... De fapt habby-urile nu s-au schimbat...

II:  Ce însemna pentru tine un lucru frumos înainte și ce înseamnă acum?

FCJ:  Pentru mine nu e frumos ceea ce e frumos ci ceea ce-mi dă senzaţia extraordinară de "bine". Folclorul, arta, lectura, nătura, bunătatea...

II:  Te consideri un învingător? Dă-mi trei argumente.

FCJ:  Nu mă consider un învingător ci un luptător. De regulă ajung să realizez ceea ce mi-am propus. Poate pentru că nu-mi propun să realizez lucruri imposibile sau poate că sunt considerat ambiţios (sau încăpăţânat) de către cei ce mă cunosc, dar în primul rând o fac pentru mine şi abia apoi pentru cei din jur. Nu sunt un filozof, dar nu pot fi bine cu cei din jur dacă nu sunt bine cu mine însumi. Trei argumente ? Diplomele obţinute, parcursul profesional, viaţa personală... Nu am avut doar succese, am avut destule eşecuri, dar am încercat să nu mă lamentez şi să merg mai departe sau să o iau de la capăt...

II: Cum este să guști succesul din cupa învingătorului?

FCJ: Nu prea am timp să-l gust, pentru că sunt un perpetuum mobile. Trec repede de la una la alta şi nu mă culc pe laurii reuşitei şi nici nu mă învelesc cu spinii eşecului. Viaţa e scurtă, deloc uşoară şi nu văd motive s-o fac mai dificilă decât este... Uneori sunt greu de pornit (ca aproape orice ardelean), dar şi greu de oprit...

II: Ce le lipsește celor care nu fac ceea ce ai făcut tu?

FCJ: Nu cred că le lipseşte ceva în mod deosebit... Probabil le lipsește puţină motivaţie, voinţă, au frica de necunoscut, "lenea", le lipsește  timpul sau este vorba de lipsa de încredere în propria persoană, în forţele proprii şi în cei din jur... Dar fiecare caz e un caz aparte...

II: Te-ai gândit cum va fi la sub 90 de kile?

FCJ: Am trăit deja experienţa asta în urmă cu 15 ani când cântăream 82 kg. Nu ştiu dacă de data asta voi coborî sub 90 kg. Ţelul propus era acela de a ajunge la 105-110 kg şi el a fost realizat. Mă trag dintr-o familie de oameni "osoşi" cu o "densitate osoasă" uşor peste medie... Ceea ce e mai important e să-mi menţin greutatea actuală şi cel mai mare câştig a fost acela de a-mi modifica comportamentul alimentar şi de a conştientiza răul pe care singur mi-l făceam...

II: Te vezi un bărbat cu abdomen plat și cu cubulețe?

FCJ: Nu mă văd... În ultima vreme aveam burtă dublă, la propriu şi la figurat (cureaua de la pantaloni îmi separa burta aproape în două) şi bărbia dublă. Acum totul e aproape normal, am scăzut peste tot, la fel cum mă şi îngrăşasem peste tot, nu doar burta şi fundul...

II: Cum iubește un bărbat supraponderal și cum o face unul sub 95 de kile la 1,8 m?

FCJ: Iubirea e diferită de la persoană la persoană. Dragostea mea nu a avut de suferit în ceea ce priveşte dragostea sentimentală. Mai rău era cu dragostea fizică, adică cu... sexul... Oamenii supraponderali au probleme de... "poziţie" în relaţia cu partenera/partenerul, în cel mai fericit caz, pentru că pot apărea disfuncţionalităţi erectile, lipsa libidoului, oboseală la efort etc. În ultimele luni dinainte de operaţie am trecut şi eu prin astfel de "episoade", dar totul s-a rezolvat prin pierderea kilogramelor. Şi pot spune, pentru a concluziona, că niciodată nu am fost mai bărbat, în toate sensurile cuvântului, decât în acest moment, nici chiar în tinereţe...

II: Cum știe să se bucure un supraponderal și cum o face unul normal?

FCJ: Supraponderalul îşi găseşte plăcerea la care nu are acces prin raport la un om bine constituit fizic, prin mâncare, sedentarism, dormit etc. Iar acesta e un cerc vicios pentru că cu cât ia proporţii, cu atât mai mult favorizează aceşti factori negativi, la care se adaugă lipsa de încredere, teamă de fi judecat mai degrabă pentru fizicul sau decât pentru intelectul sau etc. Nu ştiu cum se "bucură" cei normali, dar eu am acum o legătură strânsă cu natura, cu oamenii din jur şi orice activitate fizică sau orice clipă petrecută în mijlocul naturii mi se pare un dar divin...

II: Vei merge cu bicicleta?

FCJ: Bineînţeles, de câte ori am ocazia...

II: Te-ai gândit să dai cu piciorul în mingea de fotbal?

FCJ:  Da... am şi jucat fotbal, când eram elev, pe post de... portar, pentru că având un gabarit ca al meu, cu greu ar fi pătruns mingea în poartă, oricât de lent m-aş fi mişcat. Şi cu toate astea nu-mi plac sporturile de alergare... De fapt nu mi-a plăcut niciodată să alerg, fie că eram tânăr, slab sau gras...

II:  Dacă ai merge la întâlnirea de 40 de ani de la terminarea liceului cum ai primi reacțiile colegilor? Dacă mergi la întâlnirea de 20 de ani de la terminarea facultății cum te vei simți?

FCJ:  În urmă cu 4 ani am avut întâlnirea de 20 de ani de la terminarea liceului, întâlnire la care nu am... mers. Mi-a fost ruşine cu corpul meu de atunci, mai ales că în liceu am avut (ne)şansa să fiu într-o clasă compusă din 29 de fete şi eu, singurul băiat... De când cu internet-ul şi Facebook-ul, menţinem legătură cu colegii de liceu şi de facultate, ne "spionăm" aşa că nu prea avem "secrete" cu privinţă la "fizic"...

II: Te-ai gândit să te epilezi?

FCJ: Eu nu... Nevasta-mi zice câteodată, în glumă, pentru că sunt păros ca un urs. În afară de chelie, am păr... MULT absolut peste tot... Când suntem acasă, ne petrecem aproape tot timpul dezbrăcaţi, în pieile goale, iar părul are farmecul lui, zic eu... atâta timp cât nu o deranjează pe nevastă. În schimb ţinem mult la igienă, ne spălăm sau facem duşuri des/dese (vara chiar de 3 ori pe zi).

Nu oricine este în stare să slăbească 82 de kilograme. Lumea trebuie să înțeleagă că pentru a face acest lucru nu este ceva supraomenesc, dar este ceva care necesită:

- efort;

- perseverență;

- voință;

- dorință;

- motivare;

- continuitate.

Înseamnă că toți cei ce doresc să slăbească trebuie să găsească un model, să realizeze mental că acesta este obiectivul de urmat și că numai ei singuri trebuie să facă ceea ce trebuie făcut pentru a ajunge acolo unde și-au propus. Nimeni nu o va face în locul lor, iar scuzele, oricare ar fi ele nu-și găsesc nici locul și nici rostul. Totul este la cel ce vrea să slăbească, în mintea lui, în sufletul lui, în corpul lui și în acțiunile lui, adică, într-un cuvânt, la el și numai în el.

(08 august 2017)