Culturistul de mare succes DragoșPOPESCU este pictor și nu orice fel de pictor, ci un pictor de mare talent. Am mai scris despre DragoșPOPESCU pictorul, dar am văzut tabloul pus de el pe contul său de facebook și prin comparație cu ceea ce ne-a mai arătat, observ la el o evoluție care mă duce cu
gândul că am în față un talent autentic și chiar cu mult mai mult. Reproduc tabloul pentru că oricât m-aș strădui eu să scriu în cuvinte despre acesta, nu voi fi edificator.
În primul rând, tematica asupra căruia s-a oprit pictorul este specială, aspirația de a urca spre înălțimi, fiind elementul esențial. Omul reușește uneori să urce, alteori, nu.
În al doilea rând, pictorul dezvoltă tematica pe mai multe planuri foarte bine definite, separate prin folosirea albului care dă petele de lumină, cu care evidențiază delimitările de poziționare.
În al treilea rând, cine zăbovește mai mult asupra picturii va trebui să descifreze cheia în care aceasta este realizată. E vorba de o lucrare complexă, în care elementul uman cu aspirațiile sale este definit sugestiv, pentru că ceea ce se vede din prima este una, iar ceea ce rezultă dintr-o privire mai profundă, este cu totul altceva.
În al patrulea rînd, DragoșPOPESCU operază cu simboluri definite prin poziția brațelor, pentru a marca fie starea de învingător, fie curajul, fie puterea. Este de remarcat grija sa pentru a realiza acele proporții care definesc saltul în necunoscut, respectiv, căderea, marcând ciclicitatea din viața oricăruia dintre noi, cu urcușuri și coborâșuri, dar și cu prăbușiri inerente, ca premisă pentru noi începuturi.
În al cincilea rând, tabloul are un personaj central care definește întregul sprijin al mișcărilor, de unde totul începe, ceea ce dă sens întregului.
Îmi aduc aminte că la un muzeu din Spania am văzut o pictură a lui PICASSO cu Infanta Margarita, care era o reinterpretare a unui celebru tablou al lui VELAZQUEZ. Explicațiile ghidului mi-au deschis ochii și am înțeles cele două viziuni diferite ale celor doi mari artiști. A analizat cu atenție tabloul realizat de pictorul DragoșPOPESCU dar îmi mai trebuie încă timp pentru a-l descifra, pentru a intra în atmosfera lui. Din start, trebuie să scriu că tabloul îmi place, că știu în ce direcție să merg cu analiza și că de la Radu DĂRÂNGĂ nu am mai văzut compoziții în care petele de alb să joace un rol fundamental în a defini planuri, acțiuni și stări. În galeria de poze de pe contul său de facebook se află și unele schițe care marchează stadii de realizare ale tabloului, ele însele fiind lucrări de sine stătătoare. Aici am reprodus lucrarea din albumul său de poze, fără să am acceptul pictorului, dar a da link-ul la ea pentru a fi analizată de acolo ar fi făcut demersul meu mai greoi. Nu am avut timpul necesar să fac demersul de a obține acordul întrucât m-am grăbit să scriu despre tablou imediat ce am avut cunoștință despre el, căci este lo lucrare specială, absolut specială.
(06 august 2017)
No comments:
Post a Comment