Iminența dispariției sistemului bancar

Sistemul bancar a fost dintotdeauna sursa marilor crize economico-financiare ale lumii pentru că:

- lăcomia bancherilor este infinită;

- bancherii știu că orice ar face, statele îi vor salva;

- inventivitatea din bănci are la bază ipoteze facile; 

- creditele neperformante nu se acoperă de către bănci;

- frica efectului de joc puzzle nu generează prudență;

- ideia de faliment a unei bănci trezește groază;

- etalonul aur fiind dominator, naște monștri;

- statele se simt cu musca pe căciulă deși n-au de ce;

- băncile nu țin seama de nimeni și de nimic.

Se observă că băncile centrale se poartă cu mănuși cu băncile din sistemele lor naționale, iar relațiile așa-zise de colaborare se dovedesc în mod artificial relații de cooperare, deși în realitate toate băncile au interese divergente între ele, ce pe pune în situația să se sfâșie la o adică, până la epuizarea definitivă.

Deși există modalități civilizate de coexistență în cadrul sistemului bancar, migrația capitalului merge către zonele cele mai vulnerabile, iar statele, mizând pe inocența cetățenilor lor nu caută să impună constrângeri care să domolească lăcomia din bănci, manifestată prin:

- facilități care maschează abordări oneroase;

- comisioane cu caracter discreționar;

- plasarea riscului lor la alții, cei nevinovați.

Ceea ce se întâmplă acum, când există o circulație a informației la un nivel extrem de ridicat, ceea ce le-ar permite băncilor armonizarea intereselor și nu realizarea de carteluri fantomă, este efectul de bumerang. Se știe că în timpul crizei economice din acest început de mileniu, toate statele au pompat în bănci bani cu nemiluita, tocmai de la a le salva. Este cunoscut că niciun stat nu are resurse infinite, chiar dacă ar garanta cu teritorii naționale, ceea ce înseamnă că la un moment dat sel, statul nu mai are cum să salveze nu o bancă, ci întregul sistem bancare, ceea ce duce la prăbușirea acestuia în totalitate. Iminența acestui proces deja se simte și încercările disperate ale băncilor de a crea aparența unei liniști prin declarații de soliditate este liniștea de dinaintea furtunii. Politicile bămcilor sunt neadaptate, din moment ce informatizarea din bănci nu a însemnat schimbarea mentalității acestora. Existența în paralel a fluxurilor manuale cu cele electronice și mai ales repetitivitatea atacurilor cubernetice din bănci cu efecte nocive asupra acestora, sunt numai două aspecte care arată imobilismul sistemului bancar, acest miriapod putred, cu picioare de lut, inert și generator de inechități sociale grave, profunde și ireversibile.

Omenirea în felul ei trebuie să nu mai asiste pasivă la acest joc mârșav al băncilor cu populația, dar și cu statul însuși pe care îl tot împrumută să acopere incompetența unor strategii, ci ar trebui să gândească activ. În momentul de față, singurul scenariu este acelea pe care populația trebuie să și-l facă minimizând raporturile fiecăruia dintre cetățeni cu sistemul bancar, în ideia minimizării riscurilor pe care îl vor aduce prăbușirea băncii unde ei își țin banii, dacă au bani depuși. Chiar conceptul de bani este pus în pericol prin fragilitatea sistemului financiar-bancar și de aceea, ideia de a reduce totul la etalonul aur este o soluție temporaă, până când tot oamenii vor descoperi ceva cu totul revoluționar care să înlocuiască băncile, creditele, dar care să aducă decență și echilibru în raporturile dintre cei ce vor să se dezvolte și cei care dispun de resursele dezvoltării. Optimizarea care este acum unidirecțională, adică maximizarea profitului bancar, trebuie să însemne cu totul altceva, încât principiul ca toată lumea să câștige dintr-o afacere profitabilă să fie o realitate și nu o premisă fantasmagorică, irealizabilă, în care cel puternic este dominator și îi strivește pe ceilalți. 

(23 august 2017)