Tuesday, August 22, 2017

23 august 2017 și Tudorel TOADER

Tudorel TOADER, ministrul justiției, cel care ne-a obișnuit să țină cursuri banale, plictisitoare, lungi, fără conținut, monotone și aiuritoare, a promis că azi 23 august 2017, va depune la guvern Legile justiției. Precis că acele texte vor fi nesemnificative, șterse, fără zvâc și lipsite de esență, ca rezultat al atitudinii îmăciuitoriste din zona unde nu se întâmplă prea mare brânză, că cine face pafrte-și face.
Pentru noi românii, 23 august a însemnat:
- ziua în care a fost semnat tratatul RIBENTROP-MOLOTOV;
- ziua în care s-au întors armele împotriva fascismului;
- ziua în care a avut loc insurecția armată și arestarea mareșalului;
- ziua în care Tudorel TOADER își depune icrele la guvern.
Privind retrospectiv, în niciun 23 august de până acum nu s-au produs efecte benefice pentru noi și prelungind ca un arc peste timp, alegerea acestei zile pentru a depune niște legi, mi se pare deja o ciudățenie. Azi, Tudorel TOADER va ține un discurs foarte lung, ne va povesti el cum este cu dreptul omului de Neandertal, dar și ce și cum cu dreptul viitorilor locuitori ai Lunii, după care va încheia apoteotic că totul rămâne cum am stabilit, adică nu se schimbă nimic, ba mai mult, se crează unora niște avantaje. Eu știam că niciodată pușcăriașul nu este întrebat care să-i fie cuantumul pedepsei, dar la noi, vorba unei vecine de-a mea mai de demult, s-a pus lumea cu cracile-n sus și s-a dat dracului, iar nouă nu ne merge bine deloc. Arătăm cu degetul pe alții scoțându-i vinovați, deși vina este în noi.


(23 august 2017)

No comments:

Post a Comment