Thursday, August 10, 2017

Dacian CIOLOȘ prezidențiabil?

Fiind cald, este anotimpul când multe minți înfierbântate încep să lucreze asiduu și ajung la niște ipoteze dintre cele mai interesante, pe care le și aruncă în târg, să fie rostogolite cu sârg. Una dintre aceste ipoteze este aceea cum că Dacian CIOLOȘ se antrenează să fie prezidențiabil, adică un contracandidat al lui Klaus IOHANNIS.  
Ipoteza mi se pare nepotrivită, greșit fundamentată ca să nu zic halucinantă, pentru că:
     Dacian CIOLOȘ a dispărut din peisaj imediat ce aplecat din funcția de premier;
     Dacian CIOLOȘ a fost propus ca premier de către IOHANNIS și a fi contracandidat nu dă bine;
     Dacian CIOLOȘ a fost extrem de confuz ca mesaj în alegerile din decembrie 2016;
     Dacian CIOLOȘ are un nivel de popularitate infim comparativ cu prezidentul în funcție;
     Dacian CIOLOȘ nu nici are anvergura și nici deschiderea lui Klaus IOHANNIS;
     Dacian CIOLOȘ nu are o echipă, căci unii dintre colaboratorii săi au fost foarte slabi;
     Dacian CIOLOȘ a fost refuzat mai mult sau mai puțin voalat să devină președinte de partid;
     Dacian CIOLOȘ a așteptat să fie invitat și să fie primit pe covor roșu, ceea ce nu s-a produs;
     Dacian CIOLOȘ a avut apariții stinghere pe la Brussels nefiind luat în seamă de nimeni;
     Dacian CIOLOȘ nu are în niciun caz magnetismul lui Macron deși are nevastă franțuzoaică;
     Dacian CIOLOȘ are o platformă politică  cu 2018 în titlu, alegerile sunt în 2019;
     Dacian CIOLOȘ reprezintă un trecut de care românii își amintesc cu strângere de inimă;
     Dacian CIOLOȘ este după opinia multora un personaj epuizat politic.
Managementul politic arată că vârful de carieră se atinge într-un anumit moment, ceea ce la Dacian CIOLOȘ s-a pordus pe perioada în care a fost numit premier al României. Conexiunile care se fac în legătură cu posibilitatea ca el să devină președinte sunt fundamentate pe informații incomplete, incorect corelate și pe analize nerealiste. Una este ceea ce se vrea de către un grupouscul și cu totul altceva este să se pună în mișcare un mecanism specific alegerilor prezidențiale. La Revoluția Franceză, Napoleon era un necunoscut care a avut o sclipire și a fost propulast de mase. Ascensiunea lui Dacian CIOLOȘ s-a datorat propulsării de către persoane, ceea ce este cu totul altceva. Ardeleanul de 48 de ani care este Dacian CIOLOȘ, sunt sigur că nu va accepta să fie târât într-o zonă unde cariera sa nu numai că ar fi ruinată, dar și numele i-ar fi terfelit, în 99,99% din cazuri pe nedrept.


(10 august 2017)

No comments:

Post a Comment