Monday, August 21, 2017

Profesorul Ioan GHERGHINA

Ioan GHERGHINA era în 1975 asistent universitar la IMF, când l-am cunoscut. Lucra cu profesorul Mircea GEORMĂNEANU la secția de pediatrie de la Spitalul 23 August din Pantelimon. Pe când eram copil, un vecin de-al nostru mi-a zis că pe lăutarii de nuntă trebuie doar să-i privești cum pun arcușul pe vioară, nu trebuie să le asculți repertoriul în drum. Spun toate acestea că în cazul doctorului Ioan GHERGHINA m-a impresionat cum punea diagnostice corecte numai palpând și ascultând cu stetoscopul pe micii pacienți. Am apreciat acest lucru, pentru că știam doctori care cereau teancuri de analize, pe care le răsfoiau în grabă și care dădeau diagnostice standard, care nu prea corespundeau cu situația de fapt, uneori chiar eronate.
Am colaborat ani în șir, eu venind cu produse software de analiză statistică a volumelor mari de date oferite de cazuistica pe care el o întâlnea în practica sa de zi cu zi în spital. Am și avut comunicări științifice la conferințe naționale de informatică, având printre coautori pe doamna doctor ȚIȚEICA. Am fost în sala unde și-a susținut teza de doctorat, în anii în care se tăia curentul și datorită acelei întreruperi de curent tânărul viitor doctor în medicină nu a avut cum să-și prezinte diapozitivele la care lucrase foarte mult. Chiar în acele condiții vitrege, el a avut o susținere magistrală a tezei, de care îmi amintesc peste ani. A susținut teza de doctorat intitulată Dezvoltarea sistemului imunitar la copil în anul 1978. Am urmărit traiectoria doctorului Ioan GHERGHINA de-a lungul anilor și am fost foarte bucuros să aflu că a urcat în ierarhia didactică la gradul de profesor universitar, ceea ce în medicină este foarte greu. L-am admirat pe profesorul Ioan GHERGHINA pentru seriozitatea și profunzimea abordărilor sale. Dacă în unele domenii erau specialiști care concluzionau după analiza câtorva cazuri, folosind prelucrările cu programele statistice VERONICA sau EMI cu care se lucra la disciplina de Programe aplicative din ASE, obțineam rezultate pe sute de cazuri, după ce datele erau analizate în prealabil și erau obținute rezultate concludente, lucru demonstrat prin aplicarea unor teste de concordanță. El este un ardelean din Reșița, temeinic, cu vorbă rară și pătrunzătoare, deși este de un calm extraordinar. Apare la multe emisiuni Tv, fiind o personalitate cu mare notorietate în domeniul pediatriei.


(21 august 2017)

No comments:

Post a Comment