Birocrația mioritică

Birocrația nu este o invenție românească, ci este creația unei minți dacă nu diabolice, cel puțin producătoare de stres, angoase, nefericiri și dureri. Când se vorbește de biorcrație, se vorbește de:

- birocrați, 

- birouri,

- fire de așteptare

- nervi întinși la maximum,

- ineficiență,

- corupția mică,

- nepotism,

- pile,

- mediocritate,

- bătaie de joc.

Statele înapoiate dezvoltă mecanisme ce proliferează birocrația pentru că ele nu au interes ca populația să fie:

- fericită,

- activă,

- eficientă,

- dinamică,

- creativă.

Sceste state au nevoie de oameni:

- înapoiați,

- stresați,

- săraci,

- înregimentați,

- dependenți,

- umili.

Un mijloc sigur de a-și atinge toate obiectivele limitate, minore și pe termen scurt ale statului este acela de a exacerba dezvoltarea birocrației. Am crezut un timp că numai comunismul este cel care a dezvoltat o birocrație bolnăvicioasă. Am văzut că după 1989 statul așa-zis capitalism de la noi a dezvoltat o birocrație mai ceva decât birocrația comunistă care era cât de cât controlată de partid și când se sărea calul, partidul comanda restructurări ce se executau fără comentarii. La noi, în așa-zisul capitalism de cumetrie cum zisu-i-a corect bătrânul ILIESCU, birocrația parcă e mai a dracului decât la stat, căci patronii noștri în loc să urmărească eficiența maximă, urmăresc niște căi halucinante, angajând fictiv neveste și copii, făcându-i salariați de lux, care nu fac nimic, dar cheltuiesc nelimitat. La patroni, datorită mediocrității și lipsei acestora de preocupare pentru eficiență, căci ei sunt interesați mai mult de a li se zice șeful sau patronul sau directorul, aspectele legate de relația cu cetățeanul este lăsată pe mâna unora care fie că nu se pricep, fie că sunt rău intenționați și prin urmare fac ei ce fac și din zicala clientul nostru, stăpânul nostru, fac de fapt clientul nostru, prostul nostru, că nici măcar sclav nu-l numesc pe client. Orice relație a cetățenului cu o organizație, fie ea de stat, fie ea privată este precedată de stres, dar urmată de regrete, însă bietul de el nu are soluție. Birocrația se concretizează prin:

- lipsa de proceduri clare ale funcționarului;

- informații insuficiente care detrmină nenumărate reveniri;

- ambiguitatea traseelor de documente;

- amânări și nerezolvări rapide;

- necesitatea obținerii a nenumărate aprobări prealabile;

- depunerea de documente inutile;

- neintroducerea programărilor online;

- comportamentul discreționar al celor de la ghișee;

- vocabularul neadecvat al funcționarilor;

- productivitatea scăzută a funcționarilor;

- lipsa de responsabilizare a funcționarilor;

- evaluările pe pile ale lucrătorilor și promovarea anapoda a acestora;

- volumul redus al soluțiilor date în favoarea cetățeanului;

- intenția de a arăta că altcineva este de vină nu incompetența.
Birocrația mioritică este izvorul atâtor nefericiri aduse cetățeanului în principal din lipsa preocupării statului de a-l respecta pe cetățean, exact cel care face ca prin taxele pe care le plătește să huzurească birocrații în locuri călduțe, mocirlindu-se aleatoriu, cu direcție spre niciunde, cu orientarea  spre nimic. În lipsa unei strategii, a responsabilizării și a criteriilor de performanță nemunca în birourile statului este în plină ascensiune, iar inerția sistemului crește exponențial, spre disperarea cetățeanului.

Se zice că omul sfințește locul. În cazul birocraților, aceștia nu au cum să sfințească locul pentru că birocratul prin natura lui este plin de păcate și de limite, iar contextul în care evoluează este viciat și îi permite dezvoltarea de apucături specifice unui mod de gândire nociv, orientat spre contraperformanță. Intersecțiile mele cu birocrații au fost dintre cele mai nefericite și aceasta m-a dus să mă feresc de a merge pe la birouri, exact cum se ferește dracul de tămâie. Nu vreau să dau deocamdată exemple, dar cred că mă voi înfuria și la cald, voi da acele exemple cutremurătoare.

(27 august 2017)