Băile de mulțime iliesciene

În timul regimului ILIESCU băile de mulțime au fost extrem de diferite de la o subperioadă la alta. La începutul anilor 1990 Ion ILIESCU avea o cotă imensă de popularitate, concretizată prin acel scor astronomic din Duminica Orbului de la alegeri. În acel context îi era foarte ușor lui Ion ILIESCU să-și dorească băi de mulțime și mai ales să le realizeze fără riscuri majore. Populația era scăpată din hățurile comunismului, dar în drumul ei spre democrație avea alte preocupări decât să-l sufoce cu iubirea ei subită pe conducător. Așa că Ion ILIESCU se plimba foarte frecvent printre masele de admiratori destul de pașnici, disciplinați și lozincarzi care nu se năpusteau să-i strângă mâna sau să-l pupe cu foc, ci pur și simplu vroiau să-l vadă pe cel ce întruchipa idealurile de libertate și de progres de la acel moment. Au fost și cazuri în care Ion ILIESCU a dat frâu liber gândurilor sale, ceea ce a dus la celebra zicere cu măi animalule, zicere care a rămas în veac, dar a fost depășită cu mult de zicerea cu băozarul a lui Traian BĂSESCU. 

Băile de mulțime ale lui Ion ILIESCU au fost:

- obișnuite;

- unitructurate;

- liniștite;

- banale;

- dinamice;

- lălăite;

- pseudospontane;

- simulate;

- zâmbărețe.

N-aș zice că au avut spectaculozitatea și dimensiunea a ceea ce avea să urmeze în regimul BĂSESCU, pentru că tipologia băilor de mulțime din timpul lui Ion ILIESCU aveau acea mediocritate și liniaritate pe care însăși regimul său le definire perfect. Le lipseau băilor de mulțime din timpul lui Ion ILIESCU:

- neprevăzutul pur;

- viața adevărată;

- naturalețea gesturilor;

- caracterul colectiv;

- spontaneitatea.

Se vedea că totul este aranjat deși nun era aranjat 100%, căci erau și elemente imprevizibile. Numai că repetitivitatea băilor de mulțime în care era actor principal Ion ILIESCU era asemeni unei ciorbe de burtă reîncălizite care pute și nu mai este de mâncat indiferent cât de flămând ai fi. N-am participat la băile de mulțime ale lui Ion ILIESCU, cu atât mai puțin după mineriade, deși m-am aflat în săli unde glăsuia el, dar am observat cum se ocupau locurile și mai ales că în față și pe laterale erau locuri mlibere care se ocupau într-un anumit ritm și de către anumiți oameni. Numai pe acolo trecea Ion ILIESCU și numai lor le strângea mâinile. Nu am stat să analizez dacă acei oameni aveau ochii albaștri dar mi-a încolțit ideia că semăna tactica exact cu ceea ce văzusem la protocoalele de nivel zero din timpu lui Nicolae CEAUȘESCU de la Sala Palatului. Mișto.

(17 august 2017)