Doi fazani

Lumea tabloidelor și a televiziunilor de divertisment ieftin, dar și lumea politică este invadată de doi tipi, despre care am început să am o părere foarte proastă, pentru că aveam doar o părere proastă. Sunt niște fazani care n-au:

- cultură;

- imaginație;

- bun gust;

- decență;

- inițiativă;

- școală;

- vocabular;

- simțul ridicolului;

- măsură;

- mândrie;

- victorii;

- succese;

- realizări palpabile;

- calități;

- repere valorice;

- educație.

Sun exponenții unor forme primitive de existență care vor cu tot dinadinsul să iasă în față, transformând tot ceea ce este mai rău în apartenență pentru a fi parte și pentru a fi și ei prezenți acolo, deși nu au cum să-și iasă din pielea de fazan, cu care i-a cadorisit viața aceasta așa de nedreaptă. Deși nu sunt creditați cu realizări de excepție, clasându-se ca orice fazan pe poziții oarecare, ori de câte ori se întâmplă ceva, hop și ei, ies ca păduchele în frunte, doar-doar îi va băga cineva în seamă. Chiar dacă nu-i ia nimeni în considerare, se bagă singuri în seamă, chestie pe care românul o recunoaște sub zicerea de băgare ca musca-n lapte.

Nu le dau numele, exact așa cum zic televiziunile, pentru a nu le face reclamă. Numai cine urmărește emisiunile Tv și trage câte un băț la cel ce apare pe ecrane cu frecvența cea mai mare, va vedea că cele mai multe bețe le au doar doi, adică  fazanii mei, care merită milă și în niciun caz admirație. Unul nu are voce, iar celălalt nu are talent. Unul spune prostii, iar celălalt minte. Unul se laudă, iar celălalt este penibil. Cam atât.

(03 aprilie 2017)