Saturday, November 5, 2016

Ministreasa și ciobanul din Miorița

Ministreasa a zis ceva colo-așa, iar niște obraznici au înregistrat-o și tot niște obraznici au plimbat înregistrările și le mai plimbă și acum aiurea prin televiziuni, crezând că vor avea vreun efect cumva. Mi se pare aberant să se procedeze așa, ceea ce dovedește că toți aceștia pe care i-am făcut obraznici sunt și lipsiți de cultură, nu au trăirile  noastre intense,  ale celor legați de glia străbună și nu știu să decpdeze miturile noastre care ne-au făcut să fim ceea ce suntem.
Voi demonstra fără putință de tăgadă că aceștia fac greșeli impardonabile zicând că ministreasa respectivă  a mințit la ăia de departe, doar pentru că ea a recunoscut colo-așa, căci în obsesia lor de a vedea paiul din ochiul altora și nu bârba din ochii lor, toți au rostogolit aberații în cascadă pentru că:
  • nu au ținut seama de niciunul dintre miturile ciobanului din poemul Miorița, în care acesta a dat dovadă de seninătate în a-și privi destinul său proprietate personală, fără asigurare RCA că pe vremea aceea nu exista;
  • au ignorat strigătele de disperare ale Anei din ziduri care oricum nu erau făcute nici din BCA și nici de mântuială ca acum să se considere că-și mai dă o șansă după ce pleacă zidarii la bodega din colțul de peste gârlă, că manole încă nu sărise să se facă fântâna ca reper;
  • în superficialitatea lor au uitat că există și balada Toma Alomoș, necântată nici de Irina Loghin și nici de Ion Dolănescu așa cum făcea artistul cu balada lui Codin, oricum nu cel din romanul lui Istrati, după care s-a făcut filmul cu Florin Piersic în care Maria Tănase a tras un bocet;
  • s-au repetat liniar, dezlânat și fragmentar fără a ține seama că a treia fată a moșului i-a aruncat în față adevărul conform căruia s-a născut pensiunea Sarea în bucate de lângă Salina Turda, ceea ce ministreasa a zis sau mai corect a făcut și mai corect, a comis la băieții aceia cu salarii mai mult decât grase de la, cum îi zice lu'aia, bre?...
Bă, băieți, băgați-vă mințile-n cap și nu vă mai depărtați de sevele care ne-au cosacrat latinitatea și veșnicia de la sat, că vă ia mama naibii cu tehnica voastră de înregistrare-redare cu tot. Ați înțeles? Ce dacă a mințit și ea un pic? Voi n-ați mințit niciodată în viețile voastre? Nu vă cred, mititeilor!


(05 noiembrie 2016)

No comments:

Post a Comment