Critica șefului și criticarea șefului

Pe vremuri era un decalog al șefului și acest decalog arăta cât de privilegiată este poziția șefului în comparație cu poziția supușilor lui numiți și pluime în limbaj popular.
Șeful are voie să critice, căci de aceea este el șef și printre multele lui privilegii este și acela de a critica, adică de a spune cu voce tare orice despre pluime, spunând că nu o face cu răutate, ci cu blândețea unui părinte față de copiii lui șturlubatici. 

Pe vremuri am avut și eu un șef tembel, care făcea numai glume nesărate, dar pe care exact când nu se aștepta i le-am întors de se mira și el că i se întâmplă asemenea grozăvii. I-am transmis că eu nici nu uit și nici nu iert, iar dacă va mai primi și alte surprize, să știe că tot timpul vor mai veni și altele căci niciodată nu voi considera că m-am achitat de datorie.

Ceea ce trebuie să spun este că acela care se încumetă să-și critice șeful, va avea nu surprize, nu revelații, ci consecințe dintre cele mai dure, căci șeful, deși spune că nu este ranchiunos, că primește cu zâmbetul pe buze critica, nu numai că nu o primește, dar caută ca pe toate căile s-o reprime.

Am cunoscut un șef care a fost criticat de unul din pluime. Șeful nu a reacționat. A pus pe unul dintre sclavii lui să-l lovească nimicitor, drept în moalele capului pe făptaș, adică pe cel ce și-a criticat șeful. Rezultatul a fost devastator pentru critic, iar șeful a scăpat basma curată, căci nu el a fost cel care a plătit, adică s-a răzbunat pe critic, ci un sclav a făcut-o fără să clipească, așteptând o anume răsplată de la șef. Sclavul trebuia să știe că șeful nu are niciodată vreo obligație față de vreunul dintre supușii lui, deci șeful a și uitat că sclavul și-a îndeplinit misiunea, căci pentru șef, sclavul nu era decât un pârț tras în miezul zilei pentru a puncta că nu trece cu vederea pe cel ce ridică ochii din pământ și prinde curaj pentru a glăsui și nu laude, imne, ci critici argumentate, tunătoare, cu efect pe lungă durată.

(05 iunie 2023)