La mine, un CV ideal trebuie să mă convingă că am în față un om serios, nu un individ care vrea să pară ceea ce nu este.
Individul care vrea să se prezinte altfel decât este include în CV tot felul de:
- diplome nesemnificative,
- cursuri nesemnificative pe la mari universități,
- titluri științifice obținute aiurea,
- posturi unde a fost numit, nu pentru care a concurat,
- denumiri bombastice.
Nu va trece în CV acele elemente care-l dezavantajează, dar care-i definesc personalitatea de om care a trecut prin viață și prin școală ca gâsca prin apă. Nu va trece anii la care a finalizat studiile să se vadă că erau legați de vârste nefirești. Fiecare om are în viața lui și pete albe, dar și pagini nu prea frumos colorate, dar una este să scrie un CV bazat pe fapte reale și cu totul altfel stau lucrurile când acel CV sfidează prin dezechilibrele pe care le include. Am văzut un CV cu studii la o universitate pe o poziție foarte puțin bună în clasamentul celor 74 de universități românești, după care a etalat un doctorat undeva, făcut la o vârstă înaintată, când avea deja o poziție publică importantă, fără a face dovada că a dispus de resursa timp pentru a face o teză de doctorat adevărată. Eu nu cred în persoanele care sunt absolvente de facultăți foarte slabe și peste noapte se luminează și fac masterate și doctorat după ce ocupă poziții importante, căci nu au timp să facă cercetare științifică. O teză de doctorat adevărată necesită trei ani de muncă susținută în bibliotecă, în laborator, unde se face cercetare științifică, nu se chibițează, căci rezultatele originale nu vin la comandă, mai ales când nu ai fost un geniu nici ca ele, nici ca student și nici ca doctorand.
Un individ care-și respectă cititorii de Cv, trebuie să dateze și să semneze acel Cv, pentru a arăta că pentru o nouă funcție, a avut bunele maniere să-și actualizeze CV-ul măcar, ceea ce nu se întâmplă pe plaiurile mioritice.
(22 iunie 2023)
(22 iunie 2023)
No comments:
Post a Comment