Saturday, June 24, 2023

Nu banii aduc calitatea în educație

Mă apucă râsul când văd tot felul de justificări ale unor nefericiți, care deplâng starea jalnică în care a ajuns cultura, educația și celelalte domenii ale vieții noastre sociale. Lucrurile sunt extrem de simple. La acest dezastru a contribuit fiecare dintre noi, prin modul jalnic de a ne poziționa, în vederea soluționării propriilor probleme în afara unui nivel minim de moralitate.
Problema nu se rezolvă nici mîine, nici poimâine, ci peste câteva sute de ani, atunci când nu vom mai avea încotro și va trebui să umblăm la matricea definirii noastre ca popor, atunci când:
- vom elimina proverbul cu capra vecinului care trebuie să moară,
- vom zice că și capul plecat e tăiat de sabie,
- onoarea va fi pe primul plan în aprecierile noastre,
- valorile autentice vor juca un rol important,
- cohortele de mediocrități vor face un pas în spate,
- oamenii uitându-se în oglindă vor accepta adevărul despre ei,
- fiecare dintre noi ne vom cunoaște lungul nasului,
- în vorbirea curentă merge și așa va dispare pentru totdeauna.
Oamenii nu acceptă lucrurile simple și din aproape în aproape s-a inversat scara valorilor. Acum, modele nu mai sunt oamenii cu calități speciale, ci borfașii, curvele, hoții și troglodiții, care au gura mare, care știu să pozeze și care fac din cele mai ticăloase acțiuni, acte de bravură. În ziua de azi televiziunile manipulează pentru trei arginți, oameni puși să păzească valorile deschid porțile larg pentru accesul plagiatorilor, nulităților și tembelilor, căci fiecare dintre ei de pe poziția de paznic obține mari avantaje de la cei ce ocolesc furcile caudine ale sistemului de promovare a valorilor.

(24 iunie 2023) 

No comments:

Post a Comment