Doctoratul, de la mândrie la rușine

Pe vremea mea, pentru a face un doctorat trebuia:
- să fi terminat o facultate ca lumea,
- să fi avut o medie mare în studenție,
- să dispui de timp pentru cercetare științifică,
- să dai un. concurs adevărat de admitere,
- să susții niște examene grele,
- să faci niște referate, care erau de cercetare științifică,
- să elaborezi o teză nădușind câțiva ani,
- să mergi pe la conferințe științifice,
- să te accepte o comisie grea de susținere a tezei,
- să treci de comisia de la minister.

Numărul conducătorilor științifici era mic rău de tot. Numărul de locuri la doctorat era și el mic. Numărul tezelor de doctorat care se susțineau într-un an într-o instituție de învățământ superior era mic. Există statistici care arată cum stăteau lucrurile înainte de 1989. Să ai un doctorat era o mândrie înainte de 1989, căci cei cu doctorat erau indivizi care într-adevăr dovediseră ceva, munciseră din greu și li se recunoștea prin titlul de doctor, că ei au ajuns la un anumit nivel de pregătire profesională care le permite să evolueze într-o direcție bine precizată, fie în cercetarea științifică, fie în mediul academic.

După 22 Decembrie 1989 lucrurile au luat-o razna. Am asistat într-o sală din clădirea  Facultății de Planificare și Cibernetică Economică la modul în care studenții revoluționari propuneau conducători de doctorat și cum activitatea de doctorat a început să se deruleze sub auspicii bizare, arbitrare, nepotrivite, rudimentare și imposibil de evaluat. Nu a durat mult, dar ceea ce s-a întâmplat tot nu a adus redresarea doctoratului. S-a înmulțit excesiv numărul conducătorilor de doctorat, au dispărut restricțiile la admiterea la doctorat în virtutea egalității în drepturi a poporului, așa cum le stabilește constituția. A crescut numărul doctoranzilor, a crescut rapid numărul tezelor de doctorat. A scăzut dramatic durata stagiilor doctorale. A crescut apetitul vulgului de a intra în rândul elitelor prin doctorat. Consecința eliminării filtrelor reale de performanță a fost creșterea alarmantă a plagiatelor care au depășit 4% din conținutul tezelor de doctorat, însoțite de retrageri ale titlurilor de doctor în științe a nenumărate personaje obscure, treabă care nu a însemnat nici măcar echivalentul unui spălat pe dinți ca sancțiune, din moment ce nimeni nu a făcut pușcărie pe motiv de furt intelectual sau nimeni nu și-a pierdut calitatea de conducător științific pentru faptul că a patronat o hoție.

În consecință, când am discutat cu niște tineri să vină la doctorat, mi-au spus că nu vor să se acopere de rușine, căci în opinia lor doctoratul este o formă de instruire academică deja compromisă.

(22 iunie 2023)