Saturday, June 24, 2023

Stilul lui Nicolae CIUCĂ

Am intrat în a doua săptămână de când  Nicolae CIUCĂ nu mai este premier și este momentul să definim stilul de lucru al acestuia.  Față de politicienii pe care i-am cunoscut și care au ocupat fotoliul de prim ministru, Nicolae CIUCĂ are o serie de particularități, care au imprimat întregului guvern un stil de muncă aparte.
Nicolae CIUCĂ a venit pe poziția de prim ministru după o carieră militară exemplară, unde a atins cele mai înalte cote, lucru care nu s-a mai întâmplat cu niciun alt prim ministru, fiecare dintre predecesorii săi mai aveau trepte de urcat în carieră până a ajunge la vârful absolut, căci pe timp de pave, general cu patru stele este maximum ce se obține într-o carieră militară.
Asemeni președintelui Klaus IOHANNIS, Nicolae CIUCĂ nu vorbește mult, căci la militari contează acțiunile pe care le execută și ordinele nu se comentează, ci se execută, în timp ce politicienii discută foarte mult, întorc o problemă simplă pe toate fețele și analizează fiecare variantă de soluție, deși evidentă este una, pe care ei o văd din prima, dar le place să trăncănească.
Stilul lui Nicolae CIUCĂ este unul echilibrat, fără zvâcniri nervoase, fără reveniri inutile, fără accente primitive și totul este tratat din aproape în aproape, urmărindu-se continuu acțiunile, rezultatele și nu jocul de imagine, care în politică este considerat important, dar este inutil.
Nicolae CIUCĂ are vorba măsurată, reținută, fraza scurtă și cuvintele sale nu au culori stridente, așa cum politicienilor le place să se remarce prin metafore, prin ziceri concentrate, unele mai diverse decât altele, în ideea de a rămâne în mentalul colectiv prin vorbe dacă nu au reușit prin fapte. La Nicolae CIUCĂ există pentru fiecare paragraf, o activitate, un rezultat, ceea ce arată că stilul său de muncă este acela de a pune de acord vorbele cu faptele.
Pe mandatul de premier al lui Nicolae CIUCĂ aparițiile sale televizate au fost concise, căci atât faptele mari, cât și cele mai mărunte se descriu în propoziții scurte, fără zorzoane, fără metafore, fără exagerări, pentru a da întregului demers realismul și acuratețea de care acele fapte au nevoie.
Există oameni care vorbesc ore în șir fără să spună nimic concret. În cazul lui Nicolae CIUCĂ pentru fiecare frază a existat o activitate, un rezultat, o idee și modul acesta de abordare s-a propagat și la ceilalți miniștri. Nu am sesizat pe tot mandatul de premier al lui Nicolae CIUCĂ să existe momente când s-au produs reveniri asupra unor decizii sau afirmații, în echipa sa guvernamentală, ceea ce înseamnă că fiecare membru al guvernului a zăbovit asupra unui aspect înainte de a lua decizia.
Mi-a plăcut că Nicolae CIUCĂ a translatat stilul de muncă specific activității lui trecute și în activitatea derulată la Palatul Victoriei, căci a schimbat mentalitatea politicienilor de a aborda problemele și mai ales de a le rezolva, în liniște, fără zgomot și fără să se bată cu cărămida în piept pentru orice fleac.



(25 iunie 2023)

No comments:

Post a Comment