Pe vremea comuniștilor, fiind numai un partid, acela era și dragostea și simpatia. Acum în democrație, nenumăratele partide, cu nenumăratele lor doctrine, ar trebui să-i facă pe oameni să se îndrepte cu simpatiile spre un partid, nu spre mai multe. Faptul că sunt oameni care trec de la un partid la altul, nu înseamnă că ei dau dovadă de simpatii politice.
Partidele există prin oamenii lor. Doctrinele nu diferă prea mult, căci acum mulți ani am luat statutele unor partide, le-am analizat și am tras concluzia că acele statute nu diferă radical de la un partid la altul. Toate partidele doresc binele poporului. Toate partidele au cam aceleași principii. Toate partidele au președinte. Toate partidele au cam aceleași sancțiuni. Există în statute ceva diferit și anume în loc de PSD scrie PNL sau USR sau AUR sau altceva. Partidele își zic de stânga sau de dreapta, dar nu rezultă ceva din care să rezulte că ele sunt de dreapta și nu sunt de stânga. Mi-ar fi plăcut să găsesc statute ortogonale, care au prea puține elemente comune. Există prea multe elemente comune în statute, ceea ce arată că statutele sunt prea puțin diferite, deși partidele se revendică a fi extrem de diferite.
Simpatiile politice se manifestă mai ales la urna de vot, când persoana cre nu este membră de partid, alege să pună ștampila pe partidul pe care îl simpatizează prin oamenii de pe buletinul de vot.Îmi aduc aminte de anii '90 când trecea Ion ILIESCU trecea prin mulțimi și babele îl opreau și-i pupau mâinile. Simpatizanții FSN se manifestau zgomotos și zicerile lor erau chintesența unor atitudini precum:
FeSeNe,
Face ordine!
Face ordine!
sau
ILIESCU-apare,
Soarele răsare!
Acum, după 30 de ani de democrație, simpatiile politice se manifestă altfel, mai puțin zgomotos, mai direct, mai intens și cu efecte dintre cele mai variate și mai puțin măsurabile. Întrucât partidele nu sunt atât de diferite decât ele se consideră, ci au multe elemente în comun, dat oamenii sunt diferiți și au discursuri diferite, simpatiile sunt de înțeles până la un punct. A simpatiza este un lucru natural și omenesc până la un punct, dar a vorbi despre un subiect sau despre altul cu un ton schimbat, nu înseamnă că simpatiile se schimbă. Consolidarea depinde de oamenii care au mesaje clare din partid, cu idei fixate și cu dorința de a progresa, dar simpatiile sunt cele care dau senzația de stabilitate, de continuitate și de încredere.
(21 iunie 2023)
No comments:
Post a Comment