Când am văzut că a eșuat referendumul de modificare a articolului 48 din constituție care a avut loc în zilele de 6 și 7 octombrie 2018, mi-am pus problema că doi adunat cu doi în problema familiei formată din bărbat și femeie, nu mai fac patru și s-a creat premisa pentru orice evoluție, căci una este să declari ceva și cu totul altfel stau lucrurile când este vorba de practica socială. S-au strâns 2,6 milioane de semnături care erau de acord cu realizarea referendumului. Referendumul a fost un eșec și faptul că din 18.260.281 de cetățeni cu drept de vot s-au prezentat la vot 3.857.308 cetățeni care reprezintă 21,1% din persoanele cu drept de vot spune multe, inclusiv că populația este destul de flexibilă în ceea ce privește chestiunea legată de articolul 48 din constituție. Se observă că 2,6 milioane de oameni care au propus acel referendum sunt numai 68% din c ei care s-au prezentat la vot. Este și mai trist că doar 10% din populația cu drept de vot s-a prezentat la urne fără să fi semnat propunerea de declanșare a referendumului.
Trebuie definit grupul de-a valma, adică acea comunitate care trăiește laolaltă, după reguli stabilite, în care indivizii au poziții acceptate, în care ierarhiile există și între care există relații, de asemenea, acceptate între indivizi. Trecerea de la familia tradițională formată dintre un bărbat și o femeie, la familia de tip #REZIST este un proces extrem de complex și de lungă durată, căci între a crea omul nou de tip #REZIST și a crea comunitatea de indivizi de tip #REZIST există o corelație foarte strânsă. Educația joacă un rol cu totul special, căci dacă crearea omului nou în comunism avea la vază spălarea creierului prin îndoctrinarea oamenilor cu ideologia comunistă radicală, este greu de crezut că omul nou de tip #REZIST va fi creat prin conștientizarea fiecărui individ că drumul lui este acela pe care doctrina #REZIST îl definește. Schimbarea matricei națiunii este o chestiune cu mult mai complexă și oamenii nu au ajuns la nivelul modificărilor de natură informațională de la nivelul celulei umane, pentru a garanta că schimbarea matricei poporului este o realitate care se face în doi timpi și trei mișcări.
Chiar dacă există digitalizare, nimeni nu garantează că toată lumea urmează regulile digitalizării. Așa cum există popoare izolate care trăiesc acum în comuna primitivă, paralel cu evoluția societății în direcția #REZIST vor exista mulți ani de aici înainte toate formele de organizare socială, chiar dacă grupurile de-a valma vor avea o pondere cât de cât importantă de care restul populației să țin ă seama și până a forma o majoritate, majoritatea existentă, clasică, să le ofere ceva drepturi. Vedem cât de greu se mișcă lucrurile cu drepturile celor din comunitatea LGBT, încât să credem că societatea va depăși conservatorismul și va accepta grupurile de-a valma deja este un scenariu de SF. Să nu uităm că în cadrul unor secte se exersează astfel de structuri și doctrina #REZIST ar trebui să fie mult mai bine dezvoltată, iar capitolul organizării sociale să fie detaliat. Micile chestiuni spuse în public cu părinte_1 și părinte_2, chestiunile de educație sexuală timpurie ca și aspectele legate de gen sunt insuficiente pentru a clarifica tipurile de grupuri pe care le identifică doctrina #REZIST în ceea ce privește dinamica societății, căci de la vorbă la faptă nu numai că este drum lung, dar există meandre și obstacole cărora doctrina trebuie să le găsească soluții, fără să fie nevoie de acele sacrificii pe care oamenii le-au traversat în Evul Mediu.
Nici părinții comunismului nu au oferit detalii și când au trebuit să construiască noua societate au fost puși în fața unor probleme extrem de dificile, iar soluțiile improvizate au dus la compromiterea noii societăți, căci între vorbele frumoase în care era ambalat comunismul și realitățile de c-c-t din societate distanța era mai mare decât de la Pământ la Lună. Riscul de a se repeta greșeala aceasta și în cazul societății #REZIST nu este de neglijat și expunerile măcar la nivel teoretic trebuie să fie dezvoltate. Dacăse va vorbi de grupul condus de masculul ALFA, dacă se va vorbi de grupul cu nenumărați masculi ALFA, dacă se va vorbi despre grupul structurat dinamic și aleator, sunt numai ipoteze. Teoreticienii #REZIST trebuie să se pronunțe, iar noi, vulgul, să luăm notițe și să băgăm la cap numai.
(26 iunie 2023)
No comments:
Post a Comment