Friday, May 5, 2023

Pilele și Inteligența Artificială

Groaza oamenilor ca Inteligența Artificială - IA să penetreze în societate este falsă. Ea este inoculată de toți cei care nu vor ca omenirea să progreseze și vor să stăm ca și până acum în mocirlă și într-un mediu viciat. dacă există aplicații de Inteligență Artificială, nicio pilă de pe această planetă nu va mai funcționa pentru a deforma un rezultat la un concurs, pentru a oferi o resursă persoanei care nu o merită, căci totul este filtrat de un produs software impecabil, acceptat ca fiind obiectiv de către toată lumea.
Eu voi veni cu o serie de exemple.
Exemplul nr. 1: Este scos la concurs un post cu un salariu foarte mare. Acum acel post este dedicat, adică va fi ocupat de cineva care are o pilă, adică este fiu de ceva sau este fiica cuiva sau este nevasta cuiva sau este amanta cuiva sau i se pune o vorbă bună de cineva, treabă care se demonstrează fără dificultate în peste 80% din situațiile din zona foarte bănoasă a băncilor, a agențiilor, a ministerelor. Un software de inteligență artificială:
- ajustează fișa postului deja definită,
- construiește bibliografia minimală,
- generează bateriile de teste grilă,
- gestionează completarea interactivă a grilei,
- evaluează grila candidaților.
Să nu uităm că analiza automată a dosarelor concurenților este și acum fără IA este floare la ureche. Cu existența IA deja se rafinează modul de analiză al dosarelor și ceea ce era imposibil, devine posibil căci, IA preia de pe Internet tot ceea ce e nevoie pentru a da cale liberă concurenților sau din contră, a spune acestora că nu au drept de a participa, dacă chiar nu au acest drept. Cu siguranță, nu va mai exista vreo posibilitate ca o coafeză sau un manager de pompe funebre să ocupe poziții importante în domeniul sănătății sau energiei.
Exemplul nr. 2: Se derulează un examen pentru obținerea carnetului de conducere auto. Dacă acum la examenul de la sală problema testului grilă cu corectare automată rezolvă problema, IA aduce un plus de obiectivitate atunci când automobilul pe care se susține proba de traseu este înzestrat cu echipamente și software de IA, care analizează comportamentul celui examinat în raport cu traseul parcurs și se conchide că respectivul candidat obține punctajul necesar pentru carnetul de șofer sau din contră, a făcut erori care îl trimit să exerseze pentru o prezentare viitoare la un nou examen. În dreapta candidatului se află o persoană experimentată care intervine în situații de urgență sau generează corecții care sunt înregistrate și care penalizează evoluția candidatului. Se observă că IA exclude în acest mod modalități oculte de a mai obține punctaje la testele grilă, căci se lucrează cu amprenta candidatului și cu ritmul de tastare, dar și traseul este evaluat la nivel de obiectivitate superior celui realizat acum.
Exemplul nr. 3: Într-o clasă cu elevi de 6 ani, părinții își doresc să aibă copilașii pe podium la sfârșitul anului, cu coroniță. Este un lucru frumos, dar în opinia mea, este păgubos, dacă învățătorul devine subiectiv și face în așa fel încât să urce pe scenă și să dea coronițe la jumătate din elevii clasei. Acum copiii lucrează cu tablete și recunoașterea după amprente este acum la orice software de IA floare la ureche. Aplicațiile de IA evaluează tot ceea ce este scris pe tuchscreen de către elev ca timp, ca semne și conținut. Dacă învățătorul spune să se calculeze 13 + 22 aplicația de IA va măsura:
- timpul în care a fost scrisă expresia,
- calitatea semnelor,
- precizia rezultatului,
- tentativele de a corecta,
- pauzele dintre operații
și va oferi un punctaj pentru ceea ce elevul a realizat. Tot așa vor sta lucrurile și la celelalte discipline, căci există aplicații ale IA pentru tot ce se învață în clasa a I-a. Existența IA va face să difere elevii între ei și mai mult, va introduce elemente care să-i diferențieze pe copiii de clasa a I-a ca pe podium cu premiul întâi și cu coroniță să urce un elev și numai un ele, căci de aceea noi zicem cel mai bun elev din clasă și nu cei mai buni 15 elevi din clasă.
Exemplul nr. 4: Se organizează alegeri și se dorește ca persoanele care vor candida să fie cele mai bune. Respectivele persoane trebuie să dovedească faptul că sunt cele mai bune. Verificarea cunoașterii unei limbi străine nu se va mai face pe vorbe, ci se va obține prin intermediul unei aplicații IA care va spune clar că nivelul limbii străine este notat cu un anumit punctaj. Nici despre școlile absolvite nu va mai fi un mister, din moment ce aplicația de IA va da totul despre candidat ca elev, ca student și ca profesionist. În acest context, candidatul nu mai apare așa cum se visează el, ci exact așa cum este el. Aplicația IA activă în timpul mitingurilor electorale permite analiza discursurilor și va fi absolut neplăcut să se aprindă o lampă roșie sau să se audă un sunet supărător atunci când oratorul face cacofonii, dezacorduri sau spune lucruri fără logică. Și în cazul ocolirii răspunsurilor IA are capacitatea de a sancționa pe cel ce face pe zmeul. Cernerea candidaților la poziții eligibile va face bine societății. Nu vom mai vedea oameni care se fac de c-c-t când se screm să vorbească în limba franceză sau în limba engleză, arătându-ne cât de penibili și de lipsiți de cultură sunt.

Exemplele sunt infinite și de aceea unora nu le convine extinderea IA în domenii unde deciziile încărcate de subiectivism sunt adorate, căci deciziile bizare sau deciziile voit greșite pentru a-l favoriza pe cel cu pile nu vor mai fi operaționale și adevăratele valori vor fi cele care vor fi evidențiate.






(05 mai 2023)

No comments:

Post a Comment