Sunday, April 16, 2023

1.000 de oameni care m-au impresionat: Daniel BALABAN

Când am ajuns prima dată la un service de ARO și aici mă refer la cel de pe strada Ceremuș, am avut ocazia să-l cunosc pe șeful de service care era tânărul inginer Daniel BALABAN. La mine contează prima impresie. Această primă impresie a fost una bună, căci inginerul Daniel BALABAN mi s-a părut un om dinamic, mobil, respectat de subalterni și ordinea existentă în acel service arăta că lumea știa bine ce are de făcut, pentru că șeful dăduse tonul lucrurilor bine conturate, lămurite și existența procedurilor nu lăsa loc de abordări empirice, cum l-ar fi tăiat capul pe fiecare dintre lucrătorii din service.
La Daniel BALABAN la service m-a impresionat disciplina programărilor. Nu mi s-a întâmplat niciodată ca să fiu programat la o anumită oră și când am ajuns acolo să mi se spună că am de așteptat o oră sau că în ziua și la ora cu pricina mecanicul la care am fost repartizat să nu mă primească pentru varii motive, cum mi s-a întâmplat pe la alte service-uri și înainte de 1989 și după 1989.
Deși era foarte tânăr, Daniel BALABAN, mai precis inginerul Daniel BALABAN era foarte respectat printre lucrători, dar și printre clienți. Cei cu ARO 243 sau ARO 244 nu erau oarecine, ci erau oameni care aveau treabă, fie la stat, dar nu orice treabă, ci treabă specială, ori erau cărăuși de legume de pe lângă București, ori așa, rătăciți ca mine, care aveam ARO 244D dar lucram în învățământul superior. Oricum, trebuie să spun că lui Daniel BALABAN de fiecare dată când ajungeam în Ceremuș, dar mai ales, când plecam cu problemele rezolvate, pentru promptitudine, în mintea mea îi acordam nota 10(zece).



(16 aprilie 2023) 

No comments:

Post a Comment