Paul PISCUC a fost studentul meu la Secția de Informatică Economică de la Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, fiind absolvent al promoției 2010. În anul universitar 2009-2010 el a făcut parte din grupa 1058. La temele pe care eu le-am propus studenților, Paul PISCUC a oferit soluții care au obținut maximum de puncte. Și la lucrarea din 14 decembrie 2009 el a obținut o notă foarte bună. La examenul de Structuri de date, Paul PISCUC este unul dintre puținii studenți care au obținut nota maximă, datorită modului în care a soluționat problemele, el fiind un excelent programator, care a înțeles rostul structurilor de date, ca resurse pentru cei ce vor să construiască software de foarte bună calitate. În anul 2012 Paul PISCUC a absolvit cursul de master de Securitate informatică pe vremea în care eu eram directorul acestui curs fondat de mine împreună cu mai tânărul meu coleg Cristian TOMA.
Am lucrat cu Paul PISCUC la lucrarea de licență și mi-am dat seama că am în față un student deosebit de valoros. Discuțiile cu el mi-au dezvăluit un om cu preocupări deosebite în realizarea de sisteme software deosebit de complexe. El lucra deja la un astfel de sistem. Pentru lucrarea de licență eu i-am propus studentului Paul PISCUC să preia o componentă din acel sistem software complex. El a procedat așa și s-a prezentat în fața comisiei cu o lucrare de foarte bună calitate, iar susținerea a fost un real succes.
După terminarea facultății am ținut legătura și am urmărit evoluția lui Paul PISCUC, care acum era deja dezvoltator de succes de componente software folosind tehnologii de ultimă generație.
(14 aprilie 2023)
(14 aprilie 2023)
No comments:
Post a Comment