Monday, April 17, 2023

1.000 de oameni care m-au impresionat: Doina DĂNĂIAȚĂ

Doina DĂNĂIAȚĂ este profesoară universitară la Universitatea de Vest, Facultatea de științe Economice și Gestiunea Afacerilor - FSEGA, Departamentul de Sisteme Informatice pentru Afaceri -SIA.
Doina DĂNĂIAȚĂ este absolventă a Universității din Timișoara, Facultatea de Științe Economice, secția Economia Industriei, Construcțiilor și Transporturilor, promoția 1984.
Doina DĂNĂIAȚĂ a susținut teza de doctorat la Universitatea din Craiova, Facultatea de Științe Economice, domeniul Management în anul 1997.
Doina DĂNĂIAȚĂ este conducător de doctorat din anul 2010.
A publicat mai multe cărți din care am extras pe cele referite referite prin:
Doina DĂNĂIAȚĂ, Gabriela MIRCEA, Călin HURBEAN, A. POPVICS, Ileana HAUER. - Tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor pentru economişti, Editura MIRTON, Timișoara, 2005
Doina DĂNĂIAȚĂ, Luminița URBEAN, Camelia MARGEA - Sisteme informatice pentru administraia publică, Editura Universității de Vest , 2008
Luminița URBEAN, Doina DĂNĂIAȚĂ, A. NEGOVAN  - Baze de date. De la teorie la practică utilizând Access 2007, Editura MIRTON, Timișoara, 2008
Doina DĂNĂIAȚĂ, Camelia MARGEA, Doina TÂRNĂVEANU, A. NEGOVAN - EXCEL 2007. Aplicaii economice rezolvate pas cu pasEditura MIRTON, Timișoara, 2008
Profesoara Doina DĂNĂIAȚĂ este coautoare a numeroase articole care se găsesc pe Internet la adresa https://www.researchgate.net/profile/Doina-Danaiata
Eu am fost impresionat de modul în care profesoara Doina DĂNĂIAȚĂ s-a implicat în producerea schimbării în peisajul tern al politicii românești, militând pentru venirea unor forțe proaspete care să aducă ceva nou, în viața românilor. Pasiunea de care a dat dovadă a dat rezultate la Timișoara. Suntem prieteni pe Facebook și la momentul potrivit, aș schimbat câteva mesaje. Acum câțiva ani eu am scris multe articole favorabile USR și lui Nicușor DAN.
Ultima postare a lui Doina DĂNĂȚIATĂ pe Facebook este din 15 aprilie 2023 ora 23.32.
 



(17 aprilie 2023)

No comments:

Post a Comment