Cei ce trăiesc în trecut nu au nicio șansă de a evolua nici în prezent și cu atât mai mult, nici în viitor. Sunt cunoscute disputele care au existat între diferite popoare pe probleme legate de teritorii învecinate, care în diferite perioade ale istoriei treceau de partea unui stat, ca peste ceva timp, să fie alipite celuilalt stat și mișcarea aceasta a continuat secole de-a rândul.
În opinia mea, singura cale de a depăși această situație tensionată este creșterea bunăstării populațiilor din statele învecinate, astfel încât apartenența la una dintre entități să treacă undeva pe planul al II-lea, singura preocupare a cetățenilor fiind aceea de a-și crește standardul de viață, astfel încât s-și satisfacă cele mai sofisticate nevoi, pe care și le planifică.
Ideea de libertate este una deosebit de importantă pentru fiecare cetățean. Atât timp cât cetățean dispune de toate libertățile de care are nevoie, el nu va mai fi interesat de aspecte teritoriale, de apartenențe la anumite entități, dacă el are libertatea de mișcare și de expresie la cel mai înalt nivel, iar nivelul său de dezvoltare economică este în concordanță cu resursele sale fizice și intelectuale, în spațiul unde trăiește, indiferent de istoricul acelui spațiu.
Sunt cunoscute două state mari din vestul Europei care s-au hârâit secole de-a rândul în legătură cu teritorii pe care și le revendicau când unul când celălalt, desigur prin războaie care nu le-au adus bunăstare niciuneia dintre părți. După Al II-lea Război Mondial, cele două state s-au așezat la masa negocierilor și ca în basmele cu happy end, ele au ajuns la acea formă de coexistență care face să fie prospere, să aibă relații de vecinătate excelente, ceea ce înseamnă că au depășit momentele de trăire în trecut.
Este timpul ca acel exemplu să fie extins și spre alte țări care trăiesc încă în trecut, deși granițele lor nu mai sunt ceea ce au fost acum 100 de ani. Ideea nemulțumirii actuale pentru ceea ce s-a pierdut acum 100 de ani dar și ideea mulțumirii pentru ceea ce s-a câștigat acum 100 de ani, sădesc în inimile concetățenilor acelor state sentimente de frustrare, respectiv, de bucurie, care din când în când sunt alimentate de discursuri sforăitoare sau de tăceri semnificative. Toate au la bază carențe ale bună stării cetățenilor, căci ineficiența economică este înlocuită cu mare ușurință de discursuri care să suplinească bunăstarea și să alimenteze o serie de sentimente care nu au nicio legătură cu realitățile din ziua de azi, când granițele cunt cele care sunt și nimic și nimeni nu are cum să le schimbe în afara stării de pace.
(21 septembrie 2022)
No comments:
Post a Comment