Omul nou la comuniști, omul nou la progresiști

Comuniștii și-au dorit un om nou definit astfel încât:
- să muncească foarte bine și foarte mult,
- să asculte vorba partidului,
- să-l iubească necondiționat pe conducătorul partidului,
- să accepte să fie egal în sărăcie cu toți ceilalți,
- să se considere revoluționar de profesie,
- să se bucure de faptul că este proprietar al mijloacelor de producție, ca toți ceilalți,
- să nu-și dorească să dețină în proprietate ceva anume,
- să fie model de conduită în familie și în societate,
- să lupte împotriva dogmelor neștiințifice,
- să fie combativ, să lupte pentru victoria idealurilor comuniste.

Pentru progresiști, omul nou este:

- un mic roboțel cu care șefii din societate să facă ceea ce vor ei,

- o persoană pentru care familia este ceva difuz și inexistent și de-a valma,

- cel care răspunde necondiționat la comenzile sociale,

- individul care nu emite pretenții de niciun fel,

- persoana care trăiește în afara familiei, ci în grup mai mult sau mai puțin omogen,

- ceva depersonalizat, separat de tată, de mamă, ci doar părinte 12 sau 2 sau oricare,

- un executant fidel, care nu are opinii, nu emite pretenții, iar creativitatea sa este zero,

- un nene sau o tanti care acceptă că alții gândesc pentru ei, iar rolul lor este de a asculta,

- un membru interschimbabil al unui grup  din toate punctele de vedere.

Atât comuniștii, cât și progresiștii nu iau în considerare faptul că omul este o ființă rațională, care una face, alta spune și cu totul altceva gândește și are capacitatea de a disimula totul, iar când apare momentul oportun, răbufnește și dacă fenomenul este de masă apar răscoalele, grevele, revoluțiile și războaiele, care mătură totul în calea lor, fie comunismul, fie progresismul, căci omul acceptă cât acceptă, pătimește cât pătimește, dar când se satură, nu-i mai stă nimic în cale și furia maselor dezlănțuite mătură totul în cale.

(17 septembrie 2022)